🚦 Glavan spune că Filip a trișat atunci când a declarat că nu se aștepta că deputata va părăsi formațiunea: În cadrul ultimei ședințe am explicat clar că mă desolidarizez de tot ce se întâmplă și ar putea să fie ultima nostră întrevedere
🇩🇪 Germania a donat costume de protecție pentru personalul medical din RM, în valoare de 50 mii euro
📊 Un sondaj făcut pe un eșantion de cca 900 de persoane arată că moldovenii au cea mai mare încredere în Dodon, Maia Sandu și - Renato Usatîi
(...) În cazul unor alegeri, PSRM are prima șansă
⭐️ Starnet organizează azi un concert online, caritabil, cu participarea Oliei Tira
🎸 Grecia și Bulgaria încearcă să se redeschidă pentru turiștii străini, începând cu 1 iulie
🇷🇴 Ajutorul umanitar oferit de România pentru R. Moldova, în valoare de peste 3 mln de Euro, ajunge mâine la Chișinău, încărcat în peste 20 de camioane
(...) Mâine va fi o zi de foc pentru jurnaliști :) Cred că 7 Mai va rămâne în istorie
💊 Starea pacienților infectați de COVID19. Bilanțul deceselor a crescut până la 140. Până la ziua de azi, au fost confirmate 1074 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate
(...) Partea bună este că este în creștere și nr. persoanelor recuperate. Se apropie încet de rata de 40% din totalul de infectați
💣 Președintele de onoare al PD a refuzat să pună mâna-n foc pentru susținerea parlamentară a Guvernului Chicu, spunând că asta depinde de mai mulți factori
🧨 Dacă grupul Candu va ajunge într-o coaliție de guvernare, atunci revenirea lui Plahotniuc în țară este „ca și rezolvată”
⏰ Lui Diacov i s-a părut curios că, pe subiectul cu suspendarea Acordului de credit rusesc, Sergiu Sîrbu repede a depus sesizarea la CC dimineața, după amiază Țurcan e dat jos și Curtea suspendă Acordul de credit cu rușii
(...) "Această rocadă de la CC a fost interesantă din punct de vedere a "pocercului". Dacă o făceau judecătorii singuri - se isca scandal, gâlceavă. Aici totul a fost organizat impecabil". Asta pentru că în ziua care judecătorii CC au suspendat Acordul de credit cu Federația Rusă, aceștia "s-au închis în casă, n-au răspuns la niciun apel telefonic până după prânz, iar apoi organizat au venit la Curte și au suspendat documentul cu o valoare de 200 de mln de Euro". Diacov a refuzat să comenteze dacă Plahotniuc ar avea vreo legătură cu asta
🚛 Azi la vama Leușeni, în jurul orei 13.00, urmau să ajungă peste 20 de camioane cu ajutor umanitar din România. Chicu și Dodon urmau să le întâlnească
(...) Evenimentul a fost anulat azi dimineață, anunță premierul Chicu. Ambasada României anunță amânarea evenimentului pentru mâine
🚚 A fost lansat portalul www.trade.gov.md - dedicat comerțului exterior. Copnține informații centralizate despre tarife, clasificare mărfuri, etc
🔴 Încă una importantă. Pe 7 Mai, atunci când se decide soarta dosarului lui Platon, cea a Acordului de Credit cu Rusia, mai există un subiect interesant: Tot în acea zi s-ar putea ca Înalta Curte să se expună pe o sesizare referitor la cum trebuie petrecute alegerile parlamentare anticipate: prin vot mixt sau prin sistem proporțional, cum era anterior
📡 Dumitru Diacov spune că, dacă grupul Candu va ajunge într-o coaliție de guvernare, atunci revenirea lui Plahotniuc în țară este „ca și rezolvată”
(...) Totodată, acesta mai spune că, contabilitatea Pro Moldova și a P. Șor ar fi aceeași
🧨 Șeful Delegației UE spune că de când se află Chișinău nu vede progrese pe dosarul furtului miliardului. „Nu am văzut progres și așteptăm”
(...) Tot Michalko mai spune că CC trebuie lăsată în pace să-și facă lucrul pe care îl are în competența
🚓 Andrei Năstase: Aveam nevoie de încă 2-3 luni de zile la MAI și am fi avut astăzi încătușați mai mulți sau poate că erau tot așa fugari prin străinătăți
🍎 Ministrul Economiei spune care vor fi cele mai afectate domenii de pe urma crizei provocate de COVID: aeronautica, turismul, transportul și sectorul HoReCa
💰 Datele unui studiu prezentat marți premierului Ion Chicu de către German Economic Team (GET) estimează o contractare cu 6,3% a PIB pentru anul 2020
🎥 Ministerul Afacerilor Interne (MAI) din România a relatat despre o asistentă medicală care a acceptat să acorde ajutor în R
(...) Moldova după 18 zile „de foc” în Italia: Vreau să-mi ajut frații
🛶 Se redeschid tururile de kayak pe Nistru. Grupuri pot fi maximum din o familie. Îndrăzniți
🚀 În UE e tot criză. Una politico-juridico-finaciară. Curtea Constituțională a Germaniei a blocat o decizie a Curții Europene de Justiție, acuzând-o că și-a depășit atribuțiile atunci când a susținut unele măsuri ale Băncii Central Europene, menite să injecteze bani în mai multe economii europene
(...) Mai pe scurt - scandal și acolo
📮 În următoarele 24 de ore voi trimite abonaților, care susțin financiar acest proiect de informare, încă un update important cu detalii din culisele politicii moldovenești
(...) Dacă apreciezi ce fac și vrei să primești aceste mesaje, te invit să susții menținerea și dezvoltarea acestui canal pe📍 Patreon sau 📤 Paypal
🚗 Președintele Dodon a fost ieri la nord și s-a întâlnit cu episcopul de Bălți. Presa a observat că în cortegiul lui Igor Dodon erau nu mai puțin de 5 mașini
(...) Oare pe cine o fi cărând după el?
🚬 E seară, după o zi grea de muncă, zic că avem dreptul să ne și distrăm. Am găsit imaginea zilei: La ședința Consiliului Superior al Magistraturii ministrul Justiției Fadei Nagaceschi vota și fuma
(...) #Mărgăritare
🕹 Asta înseamnă că virusul se manifestă încă destul de intens pe teritoriul R. Moldova
🕹 Anunțurile făcute de premierul Ion Chicu, în urmă cu puțin timp, după ședința Comisiei Situații Excepționale:
💰 Decizia 1: Alocarea pentru deținătorii de patente a ajutorului de șomaj unic în cuantum de 2775 lei. Costul total pentru buget este în jur de 34 de mln de lei
(...) Banii se vor achita titularilor de pantentă, fără ca aceștia să prezinte cererea la Agenția Forței de Muncă. Perioada de alocare va dura până la 30 iunie
📍 Decizia 2: Sistarea regimului de carantină în mun. Soroca începând cu 8 Mai 2020
🎁 Decizia 3: Începând cu 11 Mai se sistează carantina din or. Glodeni
⏰ Decizia 4: Începând cu 10 Mai se permit întrunirile cu caracter religios, care se vor desfășura exclusiv în aer liber, cu respectarea distanței de 2 m + purtarea măștilor
✈️ Au fost autorizate încă 2 curse avia charter din Federația Rusă
⭕️ Cererea socialistului Vasile Bolea privind demisia a trei judecători de la CCM a fost redirecționată de CSM la Parlament
🕹 Pro Moldova anunță că 30 de consilieri locali și raionali din Drochia au trecut de la PDM la formațiunea condusă de Candu, exprimându-și dezacordul cu ultimele decizii ale conducerii Partidul Democrat, care ar fi devenit o anexă a Partidului Socialiștilor
⛔️ Andrei Năstase spune că Igor Dodon și Vasile Botnari ar avea întâlniri permanente. Cere SIS și PG să verifice scopul acestora
☎️ PAS ar fi gata să voteze cu oricine din Parlament demiterea Guvernului Chicu. Mihai Popșoi: „Suntem gata de o alianță și cu dracu”
🎯 Ministrul Justiției nu știe Legea cu privire la CSM? O replică a lui Nagacevschi a stârnit zâmbete la ședința Consiliului
💣 Fosta șefă DNA România, Laura Codruța Kovesi, câștigă la CEDO procesul prin care a contestat decizia de revocare de la șefia DNA
💉 Medicii din Rusia, care vorbesc prea mult și critică autoritățile, ajungă să cadă de la balcon. Fenomenul a atras atenția după ce ieri s-a înregistrat al 3-lea caz
🇪🇺 În trei ore, UE a reușit să strângă o donație globală de 7,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui vaccin: Acesta trebuie considerat un “bun public global”
💻 Apple a anunțat, mai devreme decât se aștepta, lansarea unui nou Macbook de 13 inch, ca tastieră de tip Magic Keyboard. Practic, începând din acest moment Apple nu mai vinde laptopuri cu tastieră de tip butterfly, care i-a creat atât de multe probleme în ultimii ani
📱 Huawei Consumer Business Group a anunțat astăzi lansarea oficială a Seriei Y, noile smartphone-uri care se alătură portofoliului HUAWEI, precum și noua tabletă MatePad T8 care va fi disponibilă în curând
📺 Dumitru Diacov a distrat jurnaliștii ieri, după ședința de foc a democraților. Acesta a destins atmosfera, făcând glume. Chiar dacă pentru Filip și Nichiforciuc nu e de râs, haideți să ne amuzăm și noi :)
🚨 Bătălia la Curtea Constituțională se dă până pe ultima sută de metri. Vladimir Țurcan contestă destituirea sa din funcția de președinte al CCM
(...) Cere anularea actului prin care a fost demis
📍 Informația a fost confirmată pentru tv8.md de către președinta CCM, Domnica Manole. Potrivit ei, sesizarea lui Vladimir Țurcan a fost înregistrată la secretariatul Curții ieri-dimineață, către ora 9, sub numărul 133
🔥 Ce să înțelegem? Raportul de forțe s-a echilibrat la Curte, așa cum spunea Usatîi ieri?
🔴 Reacție deputat Litvninenco:
Dincolo de absurditatea, neconstituționalitatea și ilegalitatea demersului, socialiștii dau dovadă de un nihilism cras în materie de drept constituțional. Actele Curții Constituționale nu se contestă! Asta scrie în Constituție, în lege, așa a fost de la adoptarea Constituției (1994) până în… →
💉 Prieteni, voi sunteți geniali. Așa cum m-ați informat ieri, așa și s-a întâmplat: Agenția Servicii Publice are un nou director
(...) În funcție a fost numit Vladislav Zara, anterior director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Fără concurs
📺 Deși pare aberant și CSM nu are nicio legătură cu CC, azi membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întrunesc în ședință, iar pe agendă se numără mai multe proiecte, printre care cererea președintelui Platformei DA, Andrei Năstase, referitor la inițierea procedurii disciplinare în privința judecătorului Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, dar și sesizarea deputatului Vasile Bolea, referitor la inițierea procedurii disciplinare în privința unor judecători ai Curții Constituționale (CC)
🔴 Renato Usatîi s-a ferit să vorbească mai multe despre A. Vîlcu (omul de legătură al lui Dodon în relația cu PD) în emisiunea de ieri
(...) A spus totuși că au fost mulți ani vecini la Moscova și se cunosc bine. Curios mai este faptul Vîlcu ar fi preluat o parte din afacerile duty-free ale lui Ilan Șor
🔥 O altă chestie curioasă spusă de Renato Usatîi: Cică ieri la Curtea Constituțională socialiștii ar fi dus un document, dar acesta nu a fost înregistrat
(...) Încă. Actul ar fi fost scris chiar de V. Țurcan. Usatîi spune că, potrivit surselor sale, acel act va fi depus la CC în momentul potrivit și, evident - acesta va fi respins, fapt care ar servi drept motiv pentru ca această decizie să fie atacată la Curtea de Apel. Curios despre ce act e vorba și ce conține? Nu cumva e vorba de sesizarea cu privire la judecătorul care ar fi avut un dosar penal, acuzat de viol?
🧲 Premierul Ion Chicu susține că începând de duminică ar putea să fie permise desfășurarea slujbelor la biserici, dar numai în spațiu deschis
(...) Decizia finală referitor la anularea acestei restricții va fi luată în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale care va avea loc astăzi
💣 Organizațiile de media îi cer lui Ion Chicu să prezinte scuze față de presă și solicită demisia consilierului Vitalie Drăgancea
💰 Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne a cerut de la premierul Ion Chicu, cel care conduce Comisia pentru Situații Excepționale dreptul ca instituția să achiziționeze terminale radio în valoare de 11,5 milioane de lei dintr-o singură sursă, fără organizarea unei licitații publice
(...) Ce nu spunea ministrul în acea scrisoare. Licitațiile pentru acest echipament au fost anulate pe bandă rulantă pentru nereguli în ultimele opt luni
💊 Până la ziua de azi, au fost confirmate 1055 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, din totalul de 4248
⏰ Azi dimineață a plecat spre abonații care susțin financiar acest proiect o analiză despre contextul politic creat, unde explic de ce în următoarea perioad există șanse mari să cadă Guvernul Chicu
(...) Dacă apreciați acest efort colosal pe care îl fac, vă invit să susțineți menținerea și dezvoltarea acestui canal pe📍 Patreon sau 📤 Paypal. Așa pot să dezvolt în continuare această sursă de informare
🧨 Alte declarații importante făcute de Renato Usatîi azi seara la TV8:
🏢 Filip și Casa Presei. Filip a întors Casa Presei înapoi statului. Iar de acolo altcienva trebuie să preia, din anturajul socialiștilor
(...) (n. red: Încă nu a existat niciun anunț oficial din partea statului). Acest dosar ar fi fost utilizat pentru a face presing pe Pavel Filip să accepte coaliția cu socialiștii
🎥 Holdingul GMG. Dodon a închis datoriile mari ale holdingului lui Plahotniuc, GMG. În prezent Gazprom media este în discuții cu Vladimir Plahotniuc să preia holdingul
(...) Igor Dodon intermediază, evident aceste canale vor lucra în beneficiul lui, dacă dealul are loc
🧔 Consilieri. Diviricean (fost consilier Filat, apoi Plahotniuc), Cristal, Gandrabur - toți lucrează acum pentru Dodon
📡 Proteste: Dacă Filip nu iese miercuri și nu recunoate tot ce a fost și nu declanșează procedura de demitere a Guvernului Chicu, după 15 mai noi o să ieșim în stradă
(...) O să-i măturăm pe toti acești hoți. Indiferent de aceste restricții de limitare pe care le pregătește Dodon
📍 Despre proiectul Pro Moldova al lui Candu. Nu e proiectul lui Plahotniuc, e proiectul lui Ilan Șor. Ce asta e nou pentru voi?!
(...) După Glavan, mai sunt încă 4 în PD care vor să plece la Pro Moldova
🏆 Președinție: Igor Dodon nu are nicio șansă să câștige încă un mandat de președinte
🔫 Relația cu Dorin Damir: Da, îl cunosc pe Dorin Damir și m-am văzut cu el vineri. Nu vă spun despre ce am vorbit, dar ce am vorbit precis nu-i va place lui Dodon
💰 Schema cu business-ul: Plahotniuc lua 90% din profituri, Dodon i-a adunat pe toți și le-a spus că împarte 50/50 și ei sunt fericiți
🚬 Contrabanda cu țigări: În această schemă ar fi implicați rudele lui Igor Dodon
🥃 Fabrica de spirt de la Bălți: Oameni din anturajul președintelui au cumpărat cu 2 săptămâni în urmă fabrica de spirt de la Bălți
(...) Ar fi plătit 12 mln de Euro
📟 Ptiu, am scos-o în sfârșit în capăt. Bine că nu m-a prins miezul nopții. Voi, prieteni, ce spuneți? Vă place ce vedeți aici?
(...) Dacă apreciați aceste sinteze super compacte, cu comentarii, cu video, cu insight-uri, vă invit să susțineți menținerea și dezvoltarea acestui canal pe📍 Patreon sau 📤 Paypal. Așa pot să dezvolt în continuare această sursă de informare