Din aceeași ediție
Însă mâine, 21 Mai, la ora 11.00, voi fi în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Și sunt departe de gândul că e pentru un partid sau altul. E pentru mine. Din 2005, atunci când am intrat în spațiul public, am pledat mereu pentru ruperea de trecut și apropierea R. Moldova de standardele de viață ale UE. Da, să fim sinceri - un aparat mare, birocratic, complicat, care e departe de a fi perfect. Dar e, totuși, una din cele mai frumoase construcții politice ale acestei lumi, avantajele căreia întrec de mii de ori toate neajunsurile
Sunt perfect conștient că manifestația de duminică nu va schimba a doua zi modul cum trăim, salariile nu vor deveni mai mari și standardele de viață ne vor da bătăi de cap încă ani buni. Însă știu un lucru sigur - azi pe globul pământesc se produc mari schimbări. În contextul acestora, dacă țărișoara noastră, cu mare șansă (aici chiar trebuie să avem și mare noroc, nu doar să fim foarte buni), devine membră UE în următorii 5-10 ani, atunci evenimentul de pe 21 Mai va fi unul care va rămâne în istorie, așa cum au rămas evenimentele de determinare națională din anii '90
Și dacă soarta o să ne dea șansa asta (cu toate că există mari șanse să nu se întâmple), eu vreau să fac parte din scrierea acestei pagini. Și peste ani, atunci când în cărțile de istorie se va aminti despre această perioadă/manifestație națională - vreau să pot spune - EU AM FOST ACOLO! Alături de Doga, Nafornița, Aldea-Teodorovici, etc
Așa cum fiecare are dreptul la alte argumente, dar și 100 de motive plauzibile de ce să nu vină, alegerea mea e să fiu prezent. Da, sună ușor egoist, puțin romantic, însă eu nu am stat vreodată pe margine în momentele cheie și acum vreau iar să fiu de partea corectă a istoriei. Pentru mine în primul rând, pentru toată munca mea din ultimii 18 ani, pentru copiii mei și pentru generațiile care urmează
Eu am fost acolo! Și în 2009, și în 2013, și în 2023.