← Înapoi la știri
📍 Însă mâine, 21 Mai, la ora 11.00, voi fi în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Și sunt departe de gândul că e pentru un partid sau altul
(...) E pentru mine. Din 2005, atunci când am intrat în spațiul public, am pledat mereu pentru ruperea de trecut și apropierea R. Moldova de standardele de viață ale UE. Da, să fim sinceri - un aparat mare, birocratic, complicat, care e departe de a fi perfect. Dar e, totuși, una din cele mai frumoase construcții politice ale acestei lumi, avantajele căreia întrec de mii de ori toate neajunsurile
Din aceeași ediție
(...) Azi avem la guvernare un partid care gafează impardonabil în multe privințe. Însă circumstanțele acestor timpuri fac ca șansele să ne rupem de trecut și să îmbrățișăm modelul de civilizație european să fie mult mai mari. Și asta nu neapărat datorită partidului de la guvernare. Manifestația de mâine nu va ajuta ratingul partidului de guvernare în niciun fel. Dacă acesta trebuie să se prăbușească - o va face - indiferent de prezența mea în piață sau nu
(...) Însă știu un lucru sigur - azi pe globul pământesc se produc mari schimbări. În contextul acestora, dacă țărișoara noastră, cu mare șansă (aici chiar trebuie să avem și mare noroc, nu doar să fim foarte buni), devine membră UE în următorii 5-10 ani, atunci evenimentul de pe 21 Mai va fi unul care va rămâne în istorie, așa cum au rămas evenimentele de determinare națională din anii '90
(...) Și peste ani, atunci când în cărțile de istorie se va aminti despre această perioadă/manifestație națională - vreau să pot spune - EU AM FOST ACOLO! Alături de Doga, Nafornița, Aldea-Teodorovici, etc
(...) Da, sună ușor egoist, puțin romantic, însă eu nu am stat vreodată pe margine în momentele cheie și acum vreau iar să fiu de partea corectă a istoriei. Pentru mine în primul rând, pentru toată munca mea din ultimii 18 ani, pentru copiii mei și pentru generațiile care urmează
Eu am fost acolo! Și în 2009, și în 2013, și în 2023.