💉 Prieteni, voi sunteți geniali. Așa cum m-ați informat ieri, așa și s-a întâmplat: Agenția Servicii Publice are un nou director
(...) În funcție a fost numit Vladislav Zara, anterior director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Fără concurs
🔴 Renato Usatîi s-a ferit să vorbească mai multe despre A. Vîlcu (omul de legătură al lui Dodon în relația cu PD) în emisiunea de ieri
(...) A spus totuși că au fost mulți ani vecini la Moscova și se cunosc bine. Curios mai este faptul Vîlcu ar fi preluat o parte din afacerile duty-free ale lui Ilan Șor
🔥 O altă chestie curioasă spusă de Renato Usatîi: Cică ieri la Curtea Constituțională socialiștii ar fi dus un document, dar acesta nu a fost înregistrat
(...) Încă. Actul ar fi fost scris chiar de V. Țurcan. Usatîi spune că, potrivit surselor sale, acel act va fi depus la CC în momentul potrivit și, evident - acesta va fi respins, fapt care ar servi drept motiv pentru ca această decizie să fie atacată la Curtea de Apel. Curios despre ce act e vorba și ce conține? Nu cumva e vorba de sesizarea cu privire la judecătorul care ar fi avut un dosar penal, acuzat de viol?
🧲 Premierul Ion Chicu susține că începând de duminică ar putea să fie permise desfășurarea slujbelor la biserici, dar numai în spațiu deschis
(...) Decizia finală referitor la anularea acestei restricții va fi luată în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale care va avea loc astăzi