⏰ GRANT de 105 milioane de euro, oferit Republicii Moldova de către UE, până la sfârșitul anului: Banii, cheltuiți pentru asigurarea securității energetice a R
(...) Moldova
🏓 Discursul de ură este interzis și va fi sancționat; Norma legală va fi aplicată, în premieră, la alegerile din 5 noiembrie
🚦 Ion Guzun, membru CSM: "Chiar dacă acel chestionar este voluntar ești obligat să indici dacă ai avut sancțiune penală sau ești subiectul unei investigații penale"
(...) Guzun a criticat astfel fostul său coleg, Iulian Muntean, care și-a dat demisia după ce s-a aflat că e investigat penal
💻 Precizările Guvernului, după ce hackerii ruși au lansat mai multe atacuri cibernetice în adresa unor instituții de stat. În cazul site-ului MAEIE, „au fost peste 36 de milioane de accesări din diferite regiuni geografice”
🔌 Ilan Șor: Soțul Arinei Spătaru, un preot, a cerut 60.000 de dolari pentru o cantină socială. Nu cer banii înapoi și sper că nu a mințit
🚔 Mai multe filtre de poliție, pe traseele naționale. Începând de astăzi, în toată țara, vor fi organizate mai multe filtre, echipaje dotate cu Drager, cu aparate de măsurat viteza, dar și alte activități de depistare a abaterilor de la respectarea Regulamentului circulației rutiere
🇺🇸 Trump și fiii săi, găsiți vinovați de fraudă: Și-au supraevaluat averea cu câteva miliarde de dolari, păcălind creditorii
📸 Victor Chironda, candidat la Primăria Capitalei: "Cum credeți, cu ce trebuie să se ocupe Șeful Direcției Generale Transport a primăriei Chișinău?
(...) Poate să caute soluții la problema haosului în trafic și ambuteiaje? Poate să se preocupe de reparația și construcția drumurilor din oraș? Sau să se ocupe de modernizarea transportului public? Sau poate să dezvolte infrastructura pietonală? Poate să modernizeze întreprinderile municipale subordonate? Nu ați ghicit. În primăria lui Ivan Ceban șefii de Direcții Generale, funcționari publici plătiți din bani publici, împart pliante cu șefu"
🚨 Cine este angajatul din cadrul secretariatului Comisie Pre-Vetting vizat în procesul penal privind furnizarea informațiilor incomplete în privința lui Iulian Muntean
(...) A fost desemnat de PAS în Comisia de Vetting
Conform surselor ZdG, Iurie Gațcan și Arcadie Rotaru sunt cei doi angajați ai Centrului Național Anticorupție (CNA), responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii… →
🔥 PA, cu ochii pe CNA. Procuratura Anticorupție anunță că inițiat un proces penal pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale unor angajați ai CNA, responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Iulian Muntean
(...) Se întâmplă după ce ieri a ieșit la iveală un lucru uluitor: Ani de zile un dosar putea să stea la murat, fără ca învinuitul să știe detalii despre el și fără ca acesta să fie trimis în judecată
Șefa comisiei juridice din Parlament, Olesea Stamate, uimită de decizie: "Mdaaa… no comment:) Лучшая защита - нападение. Și sunt sigură ca de data asta vor înregistra totul in sistemul informațional unic".
🚨 Procuratura Anticorupție și SIS, precizări despre împuternicirile „agentului sub acoperire” Arina Spătaru: N-au derulat nicio operațiune pe teritoriul Israelului
(...) Acesteia i-a fost atribuită calitatea de „investigator” sub acoperire după ce a fost audiată ca martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor
Spătaru: Domnul nostru Ilan Șor s-a trezit că nu-i ajunge 1 mil. și ceva de $ sau euro. Acum toate zoinițele distribuie tot felul de prostii
🔌 Legea privind executorii judecătorești va fi modificată: instituirea competențelor Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în domeniul supravegherii și reglementării profesionale a activității executorilor judecătorești (...) reglementarea clară a situațiilor de absență de la biroul executorului judecătoresc și stabilirea consecințelor în cazul în care acesta admite o absență nemotivată de la biroul unde își desfășoară activitatea (...) asigurarea garanțiilor suplimentare cu referire la drepturile persoanelor implicate în procedurile de executare în derulare la executorul judecătoresc a cărui activitate se suspendă sau a încetat (de exemplu, includerea prevederilor mai clare în partea ce ține de transmiterea dosarelor de executare la executorul ce urmează să le preia)
🔋 Agenția pentru Eficiență Energetică se va redenumi în Centrul Național pentru Energie Durabilă și va investi sute de milioane de lei în clădiri rezidențiale și publice
(...) Bugetul Fondului rezidențial de eficiență energetică estimat pentru anul 2024 va fi de 455 de milioane de lei, iar pentru programul Ecovoucher sunt estimate 150 de milioane de lei. Resursele vor veni, parțial, din schema de obligații pentru eficiență energetică pe care o vor plăti furnizorii de energie. Alte costuri ar urma să fie acoperite de partenerii de dezvoltare, bănci comerciale și din contribuțiile beneficiarilor. Printre prioritățile CNED pentru anul 2024 sunt lucrări de reabilitare energetică în 20 de blocuri de locuit din cele peste 3500 de blocuri conectate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, oferirea de subvenții pentru lucrări de eficientizare energetică a unui număr aproximativ de 1500 de gospodării casnice
🚨 Maia Sandu despre membrul CSM, vizat într-o cauză de corupție: „Mulți oameni din sistem știau despre dosar, dar au tăcut”
📺 Televiziunea afiliată cu Ilan Șor, ORIZONT TV, a fost amendat cu 8 000 de lei în ședința de vineri a Consiliul Audiovizualului, pentru că a prezentat informații neverificate în știri și nu a dat rectificări despre subiectele difuzate
(...) Totodată, postul a fost sancționat cu avertizare publică, deoarece nu a asigurat exactitatea, corectitudinea și echilibrul diferitor opinii în reflectarea desemnării noii componențe a Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia
🇷🇴 Veste mare în România. Cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei: 6,5 miliarde de dolari pentru 32 de avioane militare F-35
(...) Ministerul Apărării a cerut oficial aprobarea Parlamentului
💰 Propunere de impozitare a bogaților în România: Se introduce, practic, un impozit special de 0,3% pentru românii care dețin o mașină mai scumpă de 75.000 de euro sau un imobil cu o valoare de peste 500.000 de euro
🚗 Deținătorii de automobile cu numere străine, care se află pe teritoriul Republicii Moldova de mai mult de 180 de zile, vor plăti pentru vinietă doar pentru ultimele 90 de zile
🪖 Deși sunt depășiți numeric ca forță umană și producție de echipament militar de armata rusă, ucrainenii folosesc orice mijloc pentru a debusola și pentru a teroriza militarii ruși de pe front: Momentul în care o dronă a ucrainenilor „livrează” o bombă direct în buncărul rușilor
⚡️ Nu mai așteaptă. Președinția anunță că azi, 26 septembrie, a fost semnat decretul prezidențial privind eliberarea din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo:
"Având în vedere că pronunțarea unei decizii de către instanțele judecătorești pe constatarea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP este tergiversată, semnarea decretului vine în contextul recomandărilor Uniunii Europene de a asigura suplinirea funcției de… →
💡 Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, urmează să intre în concediu de maternitate, motiv pentru care va pleca din Guvern
(...) Deocamdată nu a fost anunțată o nouă candidatură pentru acest portofoliu
🔥 Partidul lui Munteanu, CUB: Vom cere demisia șefilor PA, SIS și CNA dacă nu vom avea răspunsuri clare referitor la jocurile de-a spionii cu unii actori politici (Arina Spătaru / Șor)
🛎 Guvernul urmează să denunțe 13 acorduri cu statele membre ale CSI
📟 RECOMANDĂRI de la FISC, în cazul în care aveți dificultăți la aplicarea semnăturii electronice sau mobile: Ștergeți istoricul pe o perioadă mai mare de 24 de ore și accesați serviciile electronice prin regimul Incognito
🧨 Alte percheziții în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hîncești. Doi administratori ai școlii auto ar fi cerut între 350 și 1000 de euro pentru un permis
🇷🇺 Bilanțul ministrului Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, în luna septembrie: Pierderile forțelor armate ale Ucrainei în septembrie s-au ridicat la peste 17 mii de oameni, precum și peste 2,7 mii de unități de armament și echipament militar; Printre vehiculele distruse s-au numărat 7 vehicule de luptă de infanterie Bradley, 2 tancuri germane Leopard și un Challenger;
🌽 Autoritățile liniștesc agricultorii: În luna septembrie nu a fost importată nicio semință de floarea-soarelui din Ucraina
🇷🇴 Premierul român, atac dur la cancelarul austriac, după ce ultimii blochează intrarea României în Schengen. Ciolacu: "Eu cât timp sunt prim-ministru nu o să accept ca Nehammer să fie ipocrit și să umilească România
📱 Eroare tehnică? Mai mulți internauți au publicat pe Internet imagini cu defectele de producere ale primelor modele iPhone 15 ajunse în vânzare
(...) Din imagini se poate vedea că unele telefoane au pete de culoare, spații în zona de antenă și mici zgârâieturi lângă mufa de încărcare USB-C
📱 Mai multe clădiri istorice din Chișinău, sub greutatea antenelor GSM. Ministrul Culturii: Vom modifica legea, iar antenele vor fi scoase
🔑 Într-un final, am lăsat toate supărările la o parte (că nu mi-au dat banii în 2 ore). Deși nu e ceva nou pentru mine - m-am minunat, cum fără mare efort, stând la computer, am reușit să găsesc finanțare de 15 mii euro și timp de 24 de ore să trec prin tot procesul de creditare
(...) Totodată, m-am convins încă o dată că semnătura electronică mă poate salva în diferite situații. Evident, toate astea au fost posibile grație faptului că am venituri oficiale și toate se văd de către instituțile financiare. Altfel spus - sunt bun de plată :)
📍Așadar, 10 puncte la karma pentru Victoriabank și 10 pentru eGov care a făcut posibilă semnătura mobilă.
👉 Dacă aveți nevoie de sume de până în 300 000 de mii de lei, vă recomand să încercați soluția de finanțare online de la Victoriabank.
#PUB