⛽️ Rectificare: Ar exista un cartel pe piața petrolieră, conform unui raport de investigație, spune președintelele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu
✈️ Compania Avia Invest urmează să fie sancționată pentru abuz de poziție dominantă pe piață, după ce nu a executat o decizie luată de Consiliul Concurenței (CC), prin care trebuia să plătească o amendă, declară preşedintele CC, Alexei Gherțescu
👨 ⚖️ Întregul proces al evaluării judecătorilor și procurorilor va dura 3 sau 4 ani, spune președintele CRJM
🇪🇺 Comisia Europeană a propus statelor membre UE un acord cu Egiptul şi Israelul pentru a stimula importurile de gaze naturale din estul Mediteranei
🇺🇸 Oficial SUA: Este posibil ca Rusia să obţină acum venituri mai mari din vânzarea de combustibili fosili, decât cu puţin înainte de invadarea Ucrainei - prețul de achiziție a crescut foarte mult
🔽 Declin al burselor din Europa şi SUA, joi, din cauza perspectivei majorării dobânzilor de către băncile centrale pentru temperarea inflaţiei
🚨 Procurorii efectuează percheziții în cadrul cauzei penale „Kuliok” la domiciliul ex-persoanei responsabile de domeniul IT a PDM, anunță procurorii
Alte surse declară că ar fi vorba de Ion Harghel.
🔘 Unul din succesele R. Moldova pe plan internațional este asigurat de calitatea specialiștilor din sectorul IT și cel creativ
(...) MITP, în rolul său de catalizator al investițiilor în sector și de vizionar strategic al industriei, lansează cursul Product Management Studio pentru top manageri din companii și start-up-uri TIC și creative, de la una din universitățile de top din lume, UC Berkeley
🔑 Programul se adresează profesioniștilor cu experiență focusați pe dezvoltare și lansare de produs, strategii de marketing, vânzări și management de produs în toate industriile.
📍Cursul va începe pe 7 iulie și va avea loc săptămânal câte o sesiune de mentorat. Durata sesiunii este de 90 min, începând cu ora 18:00, format online, timp de 8 săptămâni. Participanții vor câștiga, pe lângă cunoștințele și abilitățile neprețuite, un semn de distincție de la o universitate de clasă mondială și vor… →
👨 ⚖️ Primarul Capitalei, Ivan Ceban, amendat pentru neexecutarea decizie de judecată prin care trebuie să-l întoarcă pe Valentin Vdovicenco în funcția de vicepretor al sectorului Râșcani
(...) Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de primar și a menținut decizia Curții de Apel Chișinău
⛽️ Rectificare: Ar exista un cartel pe piața petrolieră, conform unui raport de investigație, spune președintelele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu
🐝 Apicultorii vor fi notificați despre lucrările de tratare a culturilor agricole din apropierea stupinelor
🤾 ♂️ Sportivii de performanță, care au premii la discipline olimpice, vor primi burse de 2x ori mai mari. Proiectul, votat de Parlament în prima lectură
(...) Documentul stipulează dublarea valorii burselor, care, în prezent, variază între 3 000 și 25 000 de lei, în funcție de performanța obținută de sportiv
🛢 Oficialii ruși declară că Gazprom nu va reduce livrările de gaze către clienţii europeni, dar și că rămâne valabilă schema de plată în ruble pentru cumpărători
Putin spune că Rusia nu va opri sondele de petrol şi nu crede că Occidentul se poate lipsi complet de energia rusească. Producția a scăzut cu 9% în aprilie, dar este de atunci în creştere constantă în pofida sancţiunilor occidentale
Europa are probleme cu stocurile de gaze. Livrările de gaz… →
🚪 Finlanda vrea să construiască bariere la granița sa cu [Rusia
](https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25610499-finlanda-vrea-construiasca-bariere-granita-rusia.htm)🛑 Polonia urmează să anuleze la 1 iulie restricțiile de acces la frontiera cu Belarus, dar continuă construcția unui gard înalt de 5 metri şi jumătate pentru a opri migranţii indezirabili
⬇️… →
🇹🇷 Erdogan îi sfidează pe opozanții care-l acuză că menține Turcia sub un regim autoritar și anunță oficial că va candida pentru un nou mandat prezidențial în 2023
🇺🇦 Serviciile de de informații ucrainene susțin că apărătorii Azovstal singuri au convenit asupra condițiilor de părăsire a fabricii
🎬 Televiziunile rusești de minciună și propagandă dezbat dacă prizonierii ar trebui împușcați, spânzurați sau sfârtecați, ca în Evul Mediu
(...) __Gândire de Evul mediu. __🤦♂️
🚨 Info pe surse: Oamenii legii ar efectua în aceste clipe percheziții la domiciliul blogherului Ion Harghel, o voce pro-Plahotniuc susține Deschide.MD
💡 Ion Harghel este cunoscut ca fiind fost membru al Partidului Democrat din Moldova, deținând și funcția de vicepreședintele al Organizației de Tineret a PDM
(...) La moment, este autorul proiectului „Radar Politic”
🎬 Putin vrea să stea alături de Petru cel Mare în Istoria Rusiei. Vladimir Putin a subliniat la o întâlnire cu tinerii antreprenori că în timpul Marelui Război al Nordului, Petru cel Mare nu a luat nimic din Suedia, el a „reîntors-o”
(...) Președintele rus a remarcat că puține s-au schimbat în politica mondială de pe vremea lui Petru cel Mare. „__Se pare că ne-a revenit și să recâștigăm și să întărim [suveranitatea țării și a teritoriilor ei], iar dacă pornim de la faptul că aceste valori de bază stau la baza existenței noastre, cu siguranță vom reușim să facem față provocărilor care ni le-am setat__", a spus Putin, făcând o analogie cu epoca lui Petru cel Mare
🛡 CSE s-a întrunit în ședință. Portul Giurgiulești va presta prioritar servicii pentru produsele petroliere destinate importului
🔴 Un locuitor al regiunii transnistrene este judecat în Odesa pentru terorism, anunță Maxim Marcenko, șeful administrației militare din Odesa
📍 Comuniștii și socialiștii au înaintat o moțiune simplă împotriva politicilor ministrului[ Finanțelor
](https://newsmaker.md/ro/motiune-simpla-impotriva-politicilor-ministrului-finantelor-inaintata-de-comunisti-si-socialisti/)🗳 Autoritățile pregătesc votarea pe internet ca alternativă a votului tradițional
🌾 Aproximativ 601.000 tone cereale din Ucraina trec prin portul românesc Constanța de la Marea… →
⚠️ Kremlinul recunoaşte eşecul negocierilor cu Turcia privind exportul cerealelor din Ucraina
Ucraina instalează la Marea Neagră rachete Harpoon, extrem de eficiente împotriva navelor inamice
💶 Comisia Europeană anunță un nou ajutor umanitar de 205 milioane de euro pentru Ucraina
🌍 Parlamentul European le-a solicitat joi statelor UE să convoace o convenţie pentru reformarea tratatelor… →
💴 Putin a anulat cerința ca exportatorii să vândă 50% din câștigurile valutare. Această măsură ar trebui să ajute la deprecierea rublei
🗺 Yandex.Maps va elimina granițele de stat de pe harta lumii. Compania a declarat că a decis să schimbe prioritățile și „să pună accent pe obiectele naturale, și nu pe granițele statelor”
(...) Acum harta va fi „fizico-geografică”, nu politică
⚖️ O curte din așa zisa republică Donețk a condamnat la moarte mercenarii străini care au luptat de partea Ucrainei. Este vorba de cetăţenii britanici Sean Pinner şi Aiden Aslin, precum şi cetăţeanul marocan Saadoun Brahim, care au fost acuzaţi de preluare violentă a puterii de către un grup de indivizi în timp de război
👨 ⚖️ Alte 8 dosare pentru crime de război ale soldaților ruși în Ucraina au fost trimise în [instanță
](http://www.jurnal.md/ro/news/3bb0d89b8342aa9f/alte-opt-dosare-pentru-crime-de-razboi-ale-soldatilor-rusi-in-ucraina-au-fost-trimise-in-instanta.html?utm_source=RSS&utm_medium=RSS&utm_campaign=RSS)🆔 În Rada Supremă a fost depus un proiect de lege privind privarea de cetățenie ucraineană pentru… →
🛑 Autoritățile din Odesa anunță o serie de restricții pentru sezonul estival: Deplasările pe plajă,[ interzise
](https://tv8.md/2022/09/06/autoritatile-din-odesa-anunta-o-serie-de-restrictii-pentru-sezonul-estival-deplasarile-pe-plaja-interzise/202564)📹 Un colonel rus despre prizonierii ucraineni: „Au un comportament sfidător, nu răspund la durere, la nimic”
🚎 Majorarea tarifului la transportul public se amână: Metodologia de calcul nu a fost votată de consilieri
➡️ Psihologul Oxana Gumennaia a fost numită de Parlament în funcția de adjunctă a Avocatului [Poporului
](https://www.zdg.md/importante/oxana-gumennaia-a-fost-desemnata-de-parlament-in-functia-de-adjuncta-a-avocatului-poporului/)🌾 Proiectul de ratificare a Acordului de grant cu BIRD în valoare de peste 3 milioane de dolari, votat în prima lectură: banii vor fi utilizați pentru creșterea productivități… →
🎬 Prințul Faisal bin Abdullah Al Saud al Arabiei Saudite a vizitat regiunea[ transnistreană
](https://newsmaker.md/ro/video-in-transnistria-a-sosit-un-print-al-arabiei-saudite-a-vizitat-si-cetatea-de-la-tighina/)🔌 Ucraina s-a conectat la rețeaua electrică a UE. Statul poate exporta energie și României. Ucraina speră să facă 1,5 miliarde de euro din exporturile de energie electrică către… →
⛏ Armata ucraineană pierde zilnic până la 100 de oameni uciși și până la 500 de răniți pe front, susține ministrul apărării al Ucrainei, Oleksiy Reznikov
🚨 Deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, despre jurnalistul din regiune documentat pentru propagarea războiului: „Au fost implicați avocații”
Imagini de la perchezițiile acasă la Nicolai Kostîrkin, redactorul Gagauznews.md, acuzat de propagarea războiului
🍔 Lanțul de restaurante fast-food care va înlocui McDonald's în Rusia și-a ales un nou logo
💡 Marketologi și oameni interesați de domeniu avem pe aici? Aflați că Rabota.md a lansat un canal de Telegram despre joburi în acest domeniu
📍Potrivit anunțurilor recente, se caută SMM la METRO, o rețea de magazine de cosmetică caută brand manager și anunță că va oferi 12 000 de lei (600 Euro), iar o clinică stomatologică caută digital marketing manager și promite un salariul atractiv, însă cere experiență de minim 3 ani.
🛎 Poți găsi anunțuri part-time sau full-time și diferite domenii de activitate.
👉 Vezi aici mai multe detalii: https://t.me/Rabota_md_Marketing
#PUB