Critica principală vizează abordarea „tehnocrată”, concentrată pe colectarea veniturilor și pe modele teoretice, dar care ignoră realitățile sociale și economice. Astfel de politici au funcționat mai ales în situații de criză, nu ca motor de dezvoltare, și pot chiar adânci sărăcia. El subliniază că prioritatea ar trebui să fie stimularea creșterii economice, atragerea investițiilor și gestionarea atentă a impactului social, nu doar „extragerea” de resurse din economie. De asemenea, critică lipsa de dialog autentic și atitudinea arogantă a guvernării în consultările publice.