Fostul vicepremier Victor Osipov susține că dosarul în care figurează a fost fabricat de agentura rusă infiltrată în serviciile secrete moldovenești, într-o campanie lansată din 2019. El afirmă că investigația privind magazinele duty-free din Transnistria a fost inițiată la propria sa solicitare în 2015, când exercita funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare.
Osipov acuză procurorii că au fabricat o învinuire nefondată și au folosit arestul preventiv ca instrument de presiune. El susține că timp de peste 10 ani, instituțiile statului au ignorat sau protejat fraudele economice, iar adevărații responsabili nu au fost trași la răspundere. Fostul oficial cere Procurorului General să preia personal cazul și avertizează că este pregătit să ajungă la CEDO.
Din aceeași ediție
Le este frică și lor de război și provocări rusești. Krasnoselski îi mulțumește Maiei Sandu pentru poziția privind Transnistria
Liderul separatist al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, și-a exprimat încrederea în autoritățile de la Chișinău și în președinta Maia Sandu că nu doresc o soluționare militară a diferendului transnistrean. Declarațiile au fost făcute pe fundalul afirmațiilor tot mai frecvente ale oficialilor ruși despre o presupusă amenințare din partea Moldovei.
Anterior, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a acuzat Chișinăul că încearcă să elimine din regiune Grupul Operativ al Trupelor Ruse. Oficialul rus a amenințat că Moscova va folosi toate metodele disponibile pentru a-și proteja cetățenii din Transnistria.