În contextul declarației companiei Turbo Energy Power privind lipsa întârzierilor la lucrările de construcție a Stației electrice Vulcănești, Ministerul Energiei amintește că pentru aceste lucrări a fost contractat un consorțiu format din întreprinderile Celin SRL și Energobit SA.
Informațiile publice, inclusiv publicate de presă cu referire la registre specializate, Celin și Turbo Energy Power au același beneficiar.
Din aceeași ediție
Compania TURBOENERGY POWER SRL dezminte declarațiile președintei Maia Sandu, făcute pe data de 05.02.2026 în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8. Sursa spune că declarațiile sunt false și cere dezmințiri de la președintă
Turbo Energy Power: S-au adus adus acuzații grave și nefondateâ companiei cu privire la întârzierea dării în exploatare a stației electrice de la Vulcănești. Declarațiile făcute de către Președinta Maia Sandu nu corespund realității și nu au la bază nicio confirmare factologică, deoarece Compania TURBOENERGY POWER SRL nu are în prezent nici un contract pentru efectuarea lucrărilor la stația electrică de la Vulcănești. Mai mult, TURBOENERGY POWER SRL nu a participat la licitațiile organizate în legătură cu contractarea acestor lucrări. Cu această ocazie, solicităm Președinției Republicii Moldova dezmințirea declarațiilor făcute la data de 05.02.2026 de către Șefa statului în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.