Din aceeași ediție
🇹🇷 Serebrian și Kulminski, numiți oficial ambasadori. Decretele au fost semnate de șefa statului
Militarii moldoveni vor putea doborî dronele și rachetele care ne încalcă spațiul aerian. Guvernul urmează să aprobe pe 2 iulie reglementări referitoare la doborârea dronelor, rachetelor sau avioanelor care ne încalcă spațiul aerian. Autoritățile vor putea efectua măsuri cinetice și non-cinetice. De asemenea, noile rigori stabilesc că în caz de agresiune armată contra Moldovei „este interzis zborul oricărei aeronave civile sau de stat fără autorizația specială emisă de Ministerul Apărării”. În cazul avioanelor care zboară neautorizat prin spațiul nostru aerian, se va lua întâi legătura cu piloții, se va stabili poziția și identitatea aeronavei. De la sol se vor transmite dispoziții, iar în caz de necesitate se va intercepta aparatul de zbor, se vor trage focuri de avertisment sau focul de nimicire
CNN: Ofensiva de vară a Rusiei în Ucraina este sub așteptări – dar Kievul nu are motive să sărbătorească
Relațiile ruso-azere, tot mai proaste. Autoritățile azere au descins în redacția de propagandă „Sputnik” din Baku
La un post TV din Azerbaidjan, Rusia și Putin au fost criticați direct pentru comportamentul imperialist. Mai mult, în discursul moderatorului se amintește cum rușii i-au tratat ca fiind de "sortul 2" pe toți cetățenii ex-membri ai Uniunii Sovietice.