Este extrem de periculos, într-un context marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ca administrația locală din Chișinău să se implice în organizarea unui eveniment sportiv care riscă să devină o platformă de penetrare a structurilor de influență ruse în capitala Republicii Moldova. Să nu uităm: una dintre "specializările" Kremlinului este exact aceasta – debarcarea de „omuleți verzi” în teritorii instabile sau vulnerabile, sub pretexte culturale, religioase sau sportive.