Inspectoratul General al Poliției precizează că imobilul cu 3 etaje din Colonița, pe care un exponent politic i l-a atribuit șefului IGP, nu aparține conducătorului Poliției, ci unei alte persoane care nu are tangență cu acesta.

Precizăm că, Viorel Cernăuțeanu împreună cu familia deține un imobil în localitatea vizată, 1/2 parte, pe care l-a procurat în anul 2023, în urma vânzării a două apartamente și două garaje pe care le deținea în proprietate.

Imobilul a fost inclus în declarația de avere a șefului Poliției atât anul trecut, cât și în acest an.

Precizăm că acesta este unicul bun imobil atât în țară, cât și peste hotare, deținut de familia Cernăuțeanu.

Solicităm repetat actorilor politici să se abțină de la declarații defăimătoare în care este vizată Poliția sau conducătorii acesteia și să nu atribuie implicări politice instituțiilor de drept.