Mai mult, RISE scrie că Cernăuțeanu și-a angajat socrul la IGP. Mai exact, cu doar câteva luni înainte ca Grigore Zaiaț să împlinească 63 de ani, vârsta de pensionare, a fost angajat în calitate de „administrator al întreprinderii” în cadrul IGP. N-a stat mult în funcție – doar cinci luni – și a ridicat un salariu total de 33.000 de lei.

Întrebat de RISE dacă nu reprezintă conflict de interese, Viorel Cernăuțeanu a spus că o firmă ar fi cerut 200 000 de lei pentru amenajarea curții și s-a decis să se angajeze o persoană specializată ca măturător, care să aibă grijă și să întrețină verdeața din curte. A fost întrebat dacă nu crede că angajându-și socrul, a admis un conflict de interese. Șeful IGP a spus că nu a semnat el ordinul de angajare și ne-a trimis ulterior actul de angajare și de demisie a socrului său. Ultimul a fost semnat însuși de el.

Viorel Cernăuțeanu depune declarații de avere din 2012, perioadă în care raportat că a cumpărat și a vândut mai multe imobile. În declarația de avere pentru anul 2023, acesta declară că a vândut două garaje și un apartament, obținând astfel 106.000 de euro. Deși șeful Poliției deține 50% din imobil și din terenul de aproape 7 ari pe care acesta este construit, lotul nu apare în declarațiile sale de avere din ultimii doi ani. Nici soția sa, Elena Cernăuțeanu, care lucrează la Președinție, nu-l indică în declarația depusă la ANI pentru anul 2023.