Aceasta a participat la un concurs public, pe care l-a câștigat și așa a devenit salariată a Agenției Proprietății Publice (APP) încă în anul 2020. După ce el a ajuns șef APP, pentru a prevenit conflictul de interese, s-a transferat la MDED, iar acolo "în baza performanțelor personale, Viorica a fost propusă de minister pentru a face parte din consiliile de administrare și din consilii ale societății ale unor întreprinderi de stat sau societăți comerciale, a căror fondator este APP".