Panouri solare pe clădirea președinției (una dintre clădirile publice cu eficiență energetică foarte joasă). Președinția Republicii Moldova anunță că a marcat un pas important spre un viitor energetic mai curat și mai sigur prin inaugurarea unui sistem de panouri solare instalate pe acoperișul clădirii. Evenimentul, care a avut loc vineri, 5 iulie, la ora 9:30, a fost organizat cu sprijinul USAID prin intermediul programului Moldova Energy Security Activity
Sistemul de panouri solare, în valoare de 103.600 de dolari, va reduce consumul de energie electrică al Președinției cu până la 15% în prima etapă. Ulterior, proiectul urmează să fie extins, cu scopul de a reduce costurile pentru energie electrică cu până la 45%.