Primarul Capitalei, Ion Ceban, noi acuzații la adresa TV8: „Sunteți portavocea și pampersul PAS-ului”
Reacția ONG WatchDog: „Condamnăm atacurile politicienilor asupra jurnaliștilor și presei independente. Ion Ceban nu a răspuns la nicio întrebare a lui Ștefan Bejan, de la TV8. A intimidat reporterul, în loc să răspundă despre gestionarea banilor primăriei s-a lansat în declarații politice. Într-o țară europeană de la un ales care a atacat într-un astfel de mod un reprezentant al presei, s-ar aștepta o demisie de onoare. Dar este prea mult să așteptăm caracter european sau onoare de la un politician de talia domnului Ion Ceban”, se arată în declarație.