🚨 Dosarul P. Șor de la Curtea Constituțională: Președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a anunțat că pe adresa CC a fost depusă o scrisoare semnată de procurora șefă a Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin
(...) Prin cererea semnată de șefa PA se solicită anexarea la dosar a unor materiale din cauza penală în care se investighează încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale în privința acțiunilor membrilor Partidului „Șor”. În scrisoare se regăsește încheierea din 20 aprilie 2023, cu 9 pagini, și un CD cu probe audio și video. vocații Partidului „Șor” au declarat că „cerea este abuzivă” și au solicitat respingerea acesteia
🔑 82 de ani de la calvarul deportărilor: În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, rușii au ridicat peste 32 de mii de basarabeni
🚦 Jurnal: După apariția investigației „Împrumutul”, realizată de Jurnal.md în 2021, au ieșit la iveală detalii care arată că cel puțin trei dintre cele patru dosare, pentru care Alexandru Sârghi a fost condamnat la 18 ani și 5 luni de închisoare, au fost intentate ilegal, acuzarea bazându-se pe dovezi și declarații false
(...) Deținutul a încercat să-și facă dreptate, însă toate cererile sale sunt deocamdată ignorate atât de procurori, cât și de către instanțele de judecată. Pentru a atrage atenția asupra acestui caz ieșit din comun, Jurnal.md prezintă un nou material video, „Certificat de deces al justiției moldovenești”