Dacă, urmare a aplicării acestor măsuri de precauție, entitățile raportoare vizate (băncile, avocații, notarii etc.) vor stabili în continuare suspiciuni pertinente cu privire la faptul că tranzacțiile examinate urmăresc eludarea sancțiunilor internaționale, atunci acestea se vor abține de la executarea activităților și tranzacțiilor respective cu bunuri, inclusiv mijloace financiare, pentru un termen de până la 5 zile lucrătoare.

La rândul său, Agenția Servicii Publice și alte instituții învestite cu drept de înregistrare a bunurilor şi drepturilor, inclusiv asupra cotelor părţi în capitalul social al persoanelor juridice, se vor abține de la executarea oricăror activități care ar facilita transferul și/sau convertirea acestora pentru persoanele vizate.