Un grup de cetățeni care au investit peste 15 milioane de lei în construcția a două blocuri de locuit de pe bulevardul Dacia din Chișinău, încă în anul 2007, n-au ajuns să devină proprietarii apartamentelor. Mai mult, ei ar fi fost obligați, de o bancă comercială, prin diverse metode să achite suplimentar, pentru a-și vedea locuința gata, chiar dacă au plătit aproape 100 de procente din valoare ei. Potrivit clienților companiei imobiliare, în spatele acestor fărădelegi ar fi stat un grup de escroci, protejați de Vladimir Vitiuc (deputat PDM), Constantin Botnari (fost deputat PDM), Gheorghe Cavcaliuc( fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție), Dorin Damir și un grup de procurori.