🔌 Comisarul UE pentru Energie, la Chișinău: Sarcina noastră este să facem Republica Moldova mai rezilientă în fața Rusiei
🚨 Procurorii cer mandat de arestare pentru bărbatul cercetat penal pentru violul fetei de 11 ani, care a născut un copil. Acesta nu-și recunoaște vina
🔑 Reprezentanții Guvernului au venit cu o reacție, după investigația privind livrările de piese de avion în Rusia, în pofida sancțiunilor
(...) „Autoritățile s-au sesizat imediat cum a apărut analiza internațională în luna august a anului trecut. Prin instituțiile de profil naționale și prin cooperare internațională se investighează cazurile semnalate”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă
🚦 BCS organizează protest în fața Executivului. Manifestanții au venit cu pancarte: „Opriți distrugerea”, „Nu distrugeți Calea Ferată”, „Opriți creșterea prețurilor”
🚦 Majoritatea consilierilor formată din MAN, PSRM, Renaștere, s-a abținut de la votul propunerii fracțiunii PAS cu privire la alocarea banilor pentru asistenți personali și sociali, din motiv că aceasta nu ar respecta procedura și nu are avizele comisiilor
(...) În replică, părinții prezenți la ședință și fracțiunea PAS au scandat: "Bani pentru oameni, și nu pentru campanii. Bani pentru copii, nu pentru prostii/concerte"
🎥 Scandalul de la ședința Consiliului Municipal Chișinău continuă. Președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, a blocat tribuna cu un megafon, cerând ca cei prezenți la ședință să voteze alocarea de bani pentru asistenții personali și pentru asistenții sociali, prin executarea bugetului deja planificat
De cealaltă parte, reprezentanții MAN spun că PAS șantajează chișinăuienii: "Dvs manipulați oamenii, vă pregătiți deja de alegerile din acest an, dar vreau să vă spun că ați pierdut alegerile din Chișinău. Oamenii au văzut schimbările și au făcut deja alegerile.
Acest proiect pe care îl propuneți -… →
💡 Scandal și protest la Consiliul Municipal Chișinău: „Vrem dreptate!”. După mai multe tentative eșuate, astăzi, Consiliul Municipal Chișinău s-a reunit în ședință
(...) În sală sunt prezenți și mai mulți asistenți personali, care au venit cu pancarte pentru a cere banii de care au fost lipsiți. Consilierii PAS au cerut audierea mai multor șefi de direcții municipale, printre care cel de la Direcția asistență socială, dar și Direcției locativ-comunale și amenajare, dar propunerile au fost respinse
🔥 Platon spune că a plătit realizarea unui studiu despre prețul la gaz, Parlicov spune că cifrele folosite nu sunt adevărate și scopul este să manipuleze societatea
Ascuns de justiție la Londra, Veaceslav Platon spune că a comandat o analiză la compania TWCOG, pentru a înțelege dacă procurările de gaz ale Moldovei din 2022 s-au făcut la prețuri avantajoase sau nu. Potrivit rezultatului analizei, pe care Platon s-a grăbit să le traducă în română și rusă, în… →
🔴 Moldova nu mai poate fi șantajată cu prețul la gaz de către ruși, spune Parlicov, spre nemulțumirea deputaților pro-ruși
(...) Mai mult, Parlicov a felicitat moldovenii în cadrul unei audieri la Parlament, deși populația a trecut printr-o perioadă foarte grea
Parlicov: "Nu aș fi vrut să fiu în locul dlui Spînu să port negocieri cu Gazprom atunci când noi nu aveam nicio alternativă de procurare a gazului. Meritul nostru ca țară într-o perioadă foarte scurtă este că am ajuns la obiectivul - să avem opțiunni - acum nu mai putem fi șantajați. Acum putem… →
💡 Energia electrică s-ar putea scumpi luna viitoare, pentru consumatorii din centrul și sudul țării. Premier Energy a depus o solicitare la ANRE, prin care cere un tarif la lumină mai mare cu 38 de bani
(...) În același timp, Energocom cere ieftinirea energiei electrice cu 29 de bani. Decizia finală va fi luată de ANRE
🚗 Autostrada Unirii A8: Trei oferte din Ucraina, Republica Moldova și România pentru construcția primului pod la nivel de autostradă peste Prut, la Ungheni
🇪🇺 „Europa este unită și dedicată păcii”. Maia Sandu a salutat decizia UE privind acordarea a €50 miliarde Ucrainei
🇺🇦 Zalujnîi avertizează că Ucraina trebuie să se pregătească pentru o scădere a ajutorului militar din partea aliaţilor
🛡 Soarta cafenelei „Guguță”, încă pe muchie de cuțit. Ministerul Culturii urmează să se adreseze la CSJ
🧰 Semnătura electronică va fi obținută la distanță prin înregistrări video ale solicitantului. Parlamentul a votat un nou pachet legislativ de facilitare a afacerilor
🇭🇺 Cum a fost convins Viktor Orban să aprobe ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Concesiile „minore” ale UE: Va exista un raport anual al Comisiei Europene privind implementarea pachetului de ajutor pentru Ucraina, va avea loc o dezbatere la nivel de lideri cu privire la implementarea pachetului și, dacă va fi nevoie, peste doi ani Consiliul European va cere Comisiei o revizuire a noului buget, potrivit unui draft de declaraţie comună a Consiliului European
(...) (...) De asemenea, liderii UE au adăugat în text şi o prevedere care se referă la concluziile din decembrie 2020 pentru a garanta că modul în care este evaluat statul de drept în Ungaria de către Comisia Europeană se face într-un mod corect și obiectiv
🇷🇺 Putin merge în Turcia şi se va întâlni cu Erdogan pe 12 februarie
🏳️ 🌈 Rusia aplică legea împotriva LGBTQ+. O femeie, arestată pentru că purta cercei în culorile curcubeului
🧨 Reacția Ministrului Educației, Dan Perciun, la afirmațiile lui Ceban, care a spus că grupele cu program prelungit trec în responsabilitatea ministerului:
"În contextul ultimelor declarații ale primarului general al municipiului Chișinău, îndemnul nostru către toți părinții este să vină mâine, 2 februarie, la ora 10:00, la ședința Consiliului Municipal Chișinău și să-i spună tot ce cred despre sistarea finanțării grupelor cu program prelungit de… →
🚨 Batrîncea vrea comisie de anchetă în Parlament! Aceasta ar urma să verifice activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale din ultimii doi ani și jumătate și să fie condusă de opoziția prorusă
🖥 Magazinul online Elefant, controlat de fostul premier Ion Sturza, a depus o cerere de intrare în insolvență
🔑 Membra Comisiei Pre-Vetting Nadejda Hriptievschi, desemnată de fracțiunea PAS în calitate de membră și în Comisia de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor
💡 Deputați care au ajuns în Parlament pe lista Partidului lichidat „Șor” s-au RĂZGÂNDIT: Au revenit la ședințele Legislativului, după ce le-au boicotat în ultimul an
📍 Doina Gherman, numită în funcția de vicepreședinte al Parlamentului, în locul lui Popșoi
🇲🇩 Maia Sandu, printre președinții din Europa cu cel mai mic salariu, arată un clasament
🩸 Purtătorul de cuvânt al premierului Recean: Pe rețelele sociale se vehicula faptul că va fi impus un regim de vize cu statele CSI, ceea ce este absolut fals
(...) (...) Vreau să reamintesc că toate denunțările pe care le face Republica Moldova se referă la acorduri inutile, care nu mai sunt practice. În cazul călătoriilor fără vize, reamintesc că țara noastră are semnate acorduri bilaterale cu statele menționate. Prin urmare, aceste sperietori, care sunt lansate în scop inclusiv propagandistic, nu sunt adevărate