Când va fi închis: Următoarea etapă va fi semnarea decretului de către președinta Maia Sandu, după care autoritățile ruse vor fi informate că acordul nu va fi prelungit. Înțelegerea expiră în vară, iar legislația prevede notificarea cu 6 luni înainte, întrucât nu poate fi denunțat unilateral.
Comentariul vine după ce Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că prin această decizie „se admite un act de preluare a sute de terenuri și obiective importante sub controlul unei structuri românești”, acuzând, totodată, Mitropolia Basarabiei de faptul că aceasta acționează în R. Moldova ca un… →
(...) Chișinău. Concluzia studiului era: „Cadrul legal existent permite în principiu autorităților publice locale să organizeze și să gestioneze parcările auto cu plată în mun. Chișinău.”
Explicațiile ASP: „Secretariatul Consiliului a fost somat telefonic de către investitorii străini în vederea practicii incorecte a autorităților din Republica Moldova de a face publice datele proiectului investițional supus procedurii de screening”.
Conform documentului, în momentul numirii membrilor organelor de conducere, va fi nevoie de consultarea Președintelui Parlamentului, guvernatorului BNM sau Comisiei pentru economie, buget și finanțe, în funcție de postul pentru care este înaintată candidatura. Astfel, va fi elaborat un aviz în care… →
„Indirect la noi nu merge”: PAS a aprobat rectificări la buget și a respins amendamentele pentru Chișinău. Istratii: Ce a făcut Ceban cu banii, i-a cheltuit pe ziare?
(...) Experții îl contrazic – oprirea războiului ar permite Rusiei să accumuleze stocuri și mai mari de rachete, iar o victorie în Ucraina i-ar încuraja agresivitatea
(...) Pe lângă asta: În spatele eschivării de plăți de zeci si sute de milioane de lei se află pericole reale pentru pasagerii care circula cu Yandex și soferii care se aventurează să lucreze pentru Yandex
Bugetul de stat pierde, anual, zeci de milioane de lei din activitatea a cel puțin 1400 de șoferi care prestează servicii de taximetrie fără să fie angajați ai parcurilor de taxi, care au contracte cu firma Yandex Go prin diferite companii din afara țării
Ceban a subliniat că actuala legislație este depășită și nu răspunde realităților din capitală. „În Chișinău s-au creat mii de locuri de parcare, dar fără un cadru clar și instrumente de control, problema nu poate fi rezolvată”, a spus edilul. El a adăugat că reglementările existente, multe dintre… →
Trump: Ei bine, nu am auzit asta, nu. Dar este un lucru standard, știi, pentru că el trebuie să vândă asta Ucrainei. Trebuie să „vândă” Ucraina Rusiei. Asta face un negociator de acorduri. Trebuie să spui: „Uite, ei vor asta, trebuie să-i convingi de asta.” Știi, este o formă foarte standard de… →
Potrivit decretului prezidențial, la Judecătoria Chișinău vor activa Marianna Boico, Constantin Bragoi, Nadejda Cimbir, Inga Darii, Irina Moraru, Marcela Vitvițchi. La Judecătoria Strășeni vor munci Tatiana Brumă, Olga Marandici, la Judecătoria Criuleni – Dorin Casapu, Stepan Epure, la Judecătoria… →
Statul a încasat în primele 10 luni cu peste 27% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, iar contractele de locațiune înregistrate au atins un nivel record, transmite 1TV. Datele Serviciului Fiscal de Stat arată clar că piața chiriilor devine tot mai transparentă. În perioada… →
Transmiterea coletelor va fi reglementată printr-un registru în care va fi stipulat numărul coletului, cine transmite și cine trebuie să primească coletul. Noua măsură va fi aplicată pentru a preveni transportarea ilegală a drogurilor prin colete și a fost anunțată după ședința Comisiei… →
▪️ Cernăuțeanu: Organizatorul schemei decontrabandă cu arme a fost reținut.
▪️ Ministra de Interne: Autoritățile iau în calcul ipoteza că lotul de muniții depistat la frontieră ar putea face parte dintr-o tentativă de discreditare a R. Moldova.
▪️ Vor exista demisii după camionul cu armament… →
Ozerov: "Mumărul acestei drone a apărut deja pe 18 noiembrie în regiunea Harkov. Și, dintr-odată, în mod miraculos, el se regăsește peste câteva zile în zona Florești. Vă propun să reflectați la acest lucru", a spus el.
Exemplu: investești 10.000 € → primești 100 € în ianuarie.
💡Cadoul #2. Ultimele 5 locuri în Fagura Prime (cu impozitul plătit de noi). Programul e aproape sold-out. Mai sunt 5 locuri în care primești 8,5% net, fără să te preocupe impozitul. Se ocupă Fagura de asta.
⏰ Cadoul #3.1.000 USD cashback pentru IMM-uri Dacă aveți firmă și… →