(...) Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat săptămâna trecută că autoritățile ar pregăti deschiderea unei fabrici de drone în Chișinău, informație dezmințită ulterior de autorități. Edilul a făcut aceste acuzații pe baza unei scrisori anonime, fără să verifice datele sau să contacteze administrația parcului industrial TRACOM. Reporterii Deschide.MD au investigat cazul și au descoperit că afirmațiile sunt false.
(...) Directorul parcului industrial TRACOM, Dumitru Șoldan, a confirmat că niciun rezident nu a anunțat producerea de drone, iar clădirea în cauză a fost închiriate companiei White Capital SRL pentru fabricarea tavanelor extensibile. Compania activează de 10 ani pe piața moldovenească și a negat orice legătură cu producția de drone. Directorul TRACOM a precizat că nici Primăria, nici partidul MAN nu l-au contactat pentru clarificări înainte ca Ceban să iasă public cu acuzațiile bazate pe surse anonime neverificate.