Tofan: Avem nevoie de reguli mai simple și mai proporționale. Un mic producător de conserve de casă trebuie să poată livra mai ușor și legal la o școală, grădiniță sau la spitalul din localitate. Astăzi, un certificat poate ajunge să coste mai mult decât livrarea propriu-zisă.
La fel, un mic producător de brânzeturi nu trebuie să treacă prin două controale pe sezon, mai ales după mulți ani în care și-a demonstrat seriozitatea. Iar cine vrea să testeze o rețetă nouă în propria bucătărie, înainte să înființeze un SRL, trebuie încurajat să încerce, nu descurajat de hârtii.
I-am solicitat domnului Alexandru Manciu să vină, până la 15 octombrie, cu un pachet amplu de măsuri pentru simplificarea activității micilor antreprenori și producători artizanali. Astăzi, regulile prea complicate ajung deseori să avantajeze importurile și produsele industriale și intens procesate, în detrimentul micilor producători locali - inclusiv al celor care produc ecologic.
Statul trebuie să fie un partener pentru cei care muncesc și construiesc aici, acasă
🧀 Premierul Vasile Tofan l-a luat azi cu el la piața Eco Local pe șeful ANSA, pentru a vedea cu ce problemele se confruntă micii comercianți
(...) Alexandru Manciu s-a pomenit și cu o sarcină până pe 15 octombrie