FALSUL: Ieri, primarul a declarat că în lacul de la Novodnestrovsk există 3 miliarde de metri cubi de apă.
ADEVĂRUL: Volumul real: În prezent, în lac sunt doar 1,6 miliarde de metri cubi de apă, ceea ce înseamnă că este aproape pe jumătate gol. Cele 3 miliarde invocate reprezintă capacitatea maximă a lacului. Dacă lacul ar fi fost plin, această criză nici nu ar fi existat astăzi. Dincolo de minciuni, primarul ascunde intenționat realitatea. În momente critice, cetățenii au nevoie de transparență, claritate și fapte, nu de manipulare.

(...) Sturza despre situația cu talibanii: Occidentul nu poate ignora complet Afganistanul (aceștia au fost și în UE și li s-a oferit viză în iunie), la fel cum cooperează, pe teme umanitare, tehnice sau de securitate, și cu alte regimuri controversate, precum cel sirian. O viză nu echivalează cu recunoașterea regimului taliban.

Sturza: O misiune tehnică sau umanitară nu e o problemă diplomatică în sine, dar Moldovei nu îi era necesară, iar UE nu are nevoie de asemenea semnale. Cineva a insistat fără discernământ, probabil pentru un câștig mărunt, iar diplomații care au gestionat situația atât de neprofesionist ar trebui demiși.

💳 Moldovenii plătesc tot mai mult de pe telefon. Aproape 28,5 milioane de operațiuni, realizate prin mobile banking