(...) Premierul Tofan a spus azi în ședința Guvernului că e un moment important în ce privește monitorizarea nivelului râului Nistru și necesitatea unor acțiuni preventive pentru a evita crize de apă: „Cred că este important să avem o colaborare cât mai constructivă și să lăsăm la o parte toate conflictele politice care sunt, dar să avem o relație constructivă cu Primăria Chișinău, cu Apă-Canal, pentru că oamenilor nu o să le pese cine e vinovat în final. Oamenilor o să le pese că nu au apă în robinet. E foarte important să găsim soluții acolo și să fim cu un pas înainte”, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul ședinței Guvernului de azi.

(...) Azi, la scurt timp, primarul capitalei, Ion Ceban, care este și liderul MAN, a reacționat pe rețelele sociale. Acesta a spus că apreciază apelul premierului la colaborare și că, în situații de criză, cooperarea dintre autorități este esențială. În același timp, Ceban a precizat, în mesajul său, că speră ca stările de alertă anunțate de Guvern să nu fie folosite pentru a „justifica tot felul de scheme și ocolirea licitațiilor”.„Să urmărim. (…) Salut îndemnul primului-ministru să lăsăm deoparte politica și să colaborăm pe subiecte importante”, a conchis Ceban.

(...) Ieri, Ceban, la tribuna primăriei Capitalei, l-a ironizat pe premierul Tofan pentru că își face timp să discute direct cu antreprenorii care investesc în Moldova, pentru a înțelege ce problemele au: "Hello, this is Vasile from Moldova, dar facturile nu se achită în engleză".