(...) ⛽️ Pe domeniul energetic, autoritățile vor avea mai multă marjă de manevră pentru a interveni pe piața petrolieră și a asigura țara cu motorină. Măsurile aprobate vor permite fluidizarea importurilor, prioritizarea vămuirii, crearea coridoarelor verzi la frontieră și prevenirea achizițiilor speculative. Creșterea prețurilor internaționale, conflictul din Orientul Mijlociu și întreruperea livrărilor de țiței kazah au afectat lanțurile de aprovizionare.

(...) 🚰 Pe domeniul hidrologic, Guvernul vrea să acționeze preventiv, până a se ajunge la o criză. Estimările arată că nivelul apei din Nistru ar putea scădea din cauza precipitațiilor reduse din Carpați și volumului mic de apă din lacul de acumulare Novodnestrovsk. Guvernul negociază cu Ucraina pentru menținerea unui debit suficient, deoarece stația de captare a apei din anii '60-'70, nemodernizată, riscă să devină nefuncțională dacă scade debitul, fapt ce poate afecta alimentarea cu apă a Chișinăului.