(...) Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat că a avut marți o discuție cu premierul demisionar Alexandru Munteanu, în cadrul căreia și-a exprimat nemulțumirile față de politica bugetar-fiscală. Oficialul susține că unele măsuri incluse în document nu au fost discutate suficient în Guvern și au generat reacții foarte aprinse în societate. Perciun spune că și-a exprimat liber opinia, așa cum a făcut-o întotdeauna în discuțiile cu foștii premieri Natalia Gavriliță și Dorin Recean, dar și cu președinta Maia Sandu. El consideră că atunci când există o opinie, aceasta trebuie spusă deschis.
(...) În ceea ce privește viitorul său politic, Dan Perciun, a negat discuțiile privind o posibilă candidatură a sa la funcția de prim-ministru, după ce premierul Alexandru Munteanu și-a depus mandatul astăzi. Perciun a îndemnat să nu fie luate în seamă speculațiile de pe canalele de Telegram și a precizat că numirea viitorului premier va fi decisă în urma consultărilor politice cu fracțiunea parlamentară, partidul și Președinția
🛡 Perciun confirmă că a avut o discuție mai directă cu Munteanu: Am spus ce gândesc