🔴 A 4-a demisie după scandalul MoldATSA: Directorul APP Roman Cojuhari își depune demisia
Cojuhari: Agenția Proprietății Publice este instituția responsabilă de monitorizarea activității MoldATSA. În exercitarea acestui mandat, a fost necesară verificarea suplimentară și minuțioasă a actelor și deciziilor prezentate de fostul director. Deși politica de salarizare reprezintă responsabilitatea organului executiv al întreprinderii, amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP. Lucruri pe care mi le asum. Pe întreaga durată a mandatului meu, mi-am exercitat atribuțiile cu respect față de proprietatea publică, cu responsabilitate și cu convingerea că bunurile statului trebuie administrate corect, transparent și exclusiv în interesul cetățenilor. Îmi pasă de echipă, a cărei credibilitate a avut de suferit în această perioadă. Îmi pasă, de asemenea, de viitorul Republicii Moldova și îmi doresc ca țara noastră să continue ferm parcursul european. Din respect pentru aceste valori și pentru a proteja imaginea instituției și a echipei, am decis să-mi depun demisia din funcția de director general al Agenției Proprietății Publice.