📸 Pentru prima dată în istorie, o lucrare a unui artist moldovean a fost instalată pe celebrul turn Ringturm din Viena. Artistul vizual Pavel Brăila a inaugurat ieri, 25 iunie, lucrarea intitulată "Fericirea e în mâinile tale", care va putea fi admirată pe sediul Vienna Insurance Group timp de 5 luni, pe parcursul verii și toamnei
(...) Instalația reprezintă un gest cald și familiar - mâini care împăturesc sarmale în frunze de viță-de-vie. Această imagine, care evocă tradiția culinară și căldura umană, transformă fațada celebrului turn vienez într-o galerie de artă urbană, aducând un omagiu culturii și tradițiilor est-europene în inima capitalei austriece.