Ploile abundente din după-amiaza zilei de 6 iunie au provocat inundații în cinci raioane din Republica Moldova: Drochia, Soroca, Ialoveni, Telenești și Strășeni. Pompierii și salvatorii au intervenit în 15 cazuri pentru lichidarea consecințelor intemperiilor
(...) Cele mai multe misiuni au avut loc în satul Gribova din raionul Drochia, unde echipele IGSU au efectuat lucrări de pompare a apei din gospodării, locuințe și beciuri. Intervenții similare au fost necesare în localitățile Puhoi și Țipala din raionul Ialoveni, unde salvatorii au înlăturat consecințele ploilor din locuințe și subsoluri.