I-a reîntors cetățenia. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a acordat fostului președinte român Traian Băsescu cetățenia moldovenească, corectând astfel o "nedreptate istorică". Sandu i-a mulțumit lui Băsescu pentru sprijinul necondiționat oferit cetățenilor moldoveni și pentru contribuția la redobândirea cetățeniei române de către aceștia
Băsescu primise inițial cetățenia moldovenească în 2016 prin decretul președintelui Nicolae Timofti, însă în ianuarie 2017 Igor Dodon i-a retras cetățenia printr-un decret controversat. Decizia lui Dodon fusese menținută de Curtea Supremă de Justiție în 2018, în ciuda contestațiilor fostului președinte român.