Aceasta susține că a fost rechemată din funcție pe motiv că ar exista un dosar penal împotriva sa, însă Procuratura Anticorupție a confirmat oficial că nu face parte din niciun dosar penal și nu a solicitat niciodată rechemarea sa.

Taban mai invocă că a fost sancționată disciplinar cu mustrare fără respectarea legii și că, după revenirea la Centrală, deși i s-a oferit funcția de ambasador cu misiuni speciale, în realitate nu a fost implicată în nicio activitate a ministerului. În final, a fost demisă din funcția publică după ce i-a fost refuzată cererea de concediu din cont propriu și a fost acuzată de absență de la serviciu.