Din aceeași ediție
✂️ Primărița orașului Durlești, Eleonora Șaran, acuzată de înstrăinarea ilegală a terenurilor, a fost transferată din penitenciar în arest la domiciliu pe 6 aprilie, prin decizia Curții de Apel
🚜 Fermierii își vor primi TVA-ul în mai puțin de o lună după depunerea cererilor. Dosarele pot fi depuse imediat după publicarea ordinului în Monitorul Oficial
♻️ Scandalul de la Sângera. Agenția de Mediu inițiază procedura de rectificare și reperfectare a autorizației de funcționare în cazul Prest Energy SRL din orașul Sângera, municipiul Chișinău, firmă specializată în colectarea, trierea și tratarea deșeurilor
(...) Prest Energy SRL este acuzată de Primăria Sângera că a obținut autorizație în condiții netransparente din partea Agenției de Mediu, în special fără un acord din partea autorităților locale și fără a avea acte pentru finisarea imobilului în care își desfășoară activitatea
💼 Salariul președintelui țării și a premierului vor crește, anunță ministrul Finanțelor. Gavrilița a anunțat că autoritățile moldovene pregătesc o nouă lege a salarizării care va prevedea majorarea salariilor în sectorul public, inclusiv pentru președinte și premier
(...) Ajustările nu vor fi uniforme, ci diferențiate în funcție de decalajele acumulate în timp. Președintele R. Moldova are unul dintre cele mai mici salarii raportat la nivelul de responsabilități