Gheorghe Hajder a comentat ultimele încercări ale lui Ion Ceban de a profita politic de situația critică de pe râul Nistru.
1️⃣ Despre analizele primarului din oră în oră: Îi solicit primarului Ion Ceban să nu mai dăuneze cu atâtea falsuri. Situația este complicată. E vorba de sănătatea oamenilor și minciunile aruncate fără nicio responsabilitate sunt un pericol real. În primul rând, domnul primar spune că face analize din oră în oră. Poate să le facă și în fiecare minut, atâta timp cât arată doar PH-ul apei, nu e suficient pentru a garanta siguranța consumului de apă. Ori noi avem nevoie să cunoaștem concentrația de produse petroliere, anume ele fiind pericol pentru oameni. ANSP face analize o dată la șase ore și doar aceste analize arată concentrația petrolierei în râu. Să folosești niște analize PH pentru a decide consumul de apă este extrem de iresponsabil.
2️⃣ În al doilea rând, sugestia primarului de a da apă tehnică la Bălți este din nou un pericol la adresa sănătății oamenilor. Din două motive.
Dacă dăm acum apă în rețeaua de alimentare, vom intoxica țevile și rețeaua cu substanțe petroliere, care apoi vor ajunge în consum. Trebuie să ne asigurăm că apa care ajunge în sistem este sigură.
Înțelegem cât este de neplăcut să nu ai apă. Tocmai de asta am trimis ieri aproape 100 de tone la Bălți și azi ajutorul continuă. Dar haideți să ne uităm peste date. Limita maximă admisă de produse petroliere este de 0,1 mg/l. Conform datelor de ieri seara, la Năslavcea, concentrația de petrol s-a înjumătățit în ultimele 14 ore, dar totuși rămâne de două ori peste limita admisibilă - 0,2 mg/l. Dacă concentrația va fi sub limită, atunci vom lua în calcul pomparea apei. Accentuiez! Doar dacă va fi sigură