Investigație Zona de Securitate: Rubla transnistreană este folosită, la vedere, chiar în inima capitalei, dar și la Varnița - o localitate din raionul Anenii Noi, care se învecinează cu Benderul, al doilea cel mai mare oraș din regiunea separatistă. Asta, deși moneda emisă de autoritățile autoproclamate de la Tiraspol nu este recunoscută de autoritățile constituționale de la Chișinău și nici de alte state. Prin urmare, folosirea acestor bancnote pe malul drept al Nistrului pentru achiziția de bunuri sau servicii este, de fapt, la limita legii