🇲🇩 O companie moldovenească a exportat ilegal în SUA, din 2020, vinuri sub o marcă franceză protejată internațional, fără să obțină drepturile necesare. Proprietarul francez al mărcii a sesizat autoritățile, iar Interpolul și Europolul au notificat poliția de frontieră din Moldova
Procurorii și polițiștii au efectuat percheziții la sediul companiei din Chișinău și la uzina viticolă din afara capitalei. Au fost confiscate ambalaje, etichete suspecte, contracte și alte dovezi pentru ancheta penală. Valoarea totală a vinurilor exportate fraudulos se ridică la 5 milioane de lei.