Stefanco: Primii 30 la subvenții în ultimii 4 ani sunt companii din vinificații, zootehnie. Să dăm timpul înapoi, să vedem cum acele vinării care acum sunt de succes, și-au bătut joc de fermierii mici, cum se importă vinul din Spania în vrac și îl ambalează aici, și cum aceste vinării ajung să fie controlate din ofshore.

Reacția vinificatorilor: Lovitura dată de embargourile Federației Ruse a fost una grea, falimentând 70% din vinificație la acel moment, dar care a determinat sectorul să devină unul competitiv și să se orienteze pe piața europeană, unde vinul nostru este respectat și căutat, iar în prezent 60% din volumele de produse vitivinicole sunt exportate în statele membre ale Uniunii Europene. Asemenea declarații iresponsabile denigrează nu doar vinificatorii și sectorul, dar și imaginea Republicii Moldova. Suntem mândri că am contribuit la crearea unui brand de țară Wine of Moldova, despre care la nivel mondial se vorbește cu admirație. Moldova este considerată una dintre cele mai medaliate țări din Europa de Est.



Deputatul Stefanco a făcut și o serie de falsuri și manipulări. Primele 20 de locuri în lista companiilor subvenționate de AIPA nu sunt ocupate de întreprinderi de vinificație. De asemenea, este o manipulare și o acuzație falsă precum că vinificatorii noștri ar reîmbutelia vin din Spania pentru a pretinde că e moldovenesc. Republica Moldova importă și făină, roșii, lapte și multe alte produse, însă prețuim în primul rând produsele autohtone și ne bucurăm pentru succesul fiecărui sector agricol.


Contactat de Teleradio-Moldova, deputatul Sergiu Stefanco a precizat că nu intenționează să ceară scuze.