Chiar în debutul conferinței, judecătoarea Raluca Moroșanu a ieșit în fața și a spus că ceea ce se spune în investigație e adevărat, "dacă va fi contrazis e o minciună, muncim mult aici, conducerea nu ne ajută, suntem terorizați cu acțiuni disciplinare, nu vreau să vă spun în ce situație toxică și încordată suntem. O parte din colegi sunt de acord cu mine, o parte sunt aici și susțin conducerea".
Documentarul arată timp de 2 ore cum politicienii au făcut troc cu magistrații, de ani buni, iar în rezultat - ambele părți scapă de dosare. Pe partea de procuratură, totul a început cu numirea unui șef DNA obedient, care a supus controlului orice mișca și a pus pe pauză marile dosare. În rezultat - procurorii cu mâinile legate. Consecința - 0 dosare pe corupție în magistratură în ultimii ani.
De cealaltă parte, prin diferite tertipuri cvasilegale, în dosarele de corupție de rezonanță - politicienii și afaceriștii scapă de pedepse. Se întâmplă după ce șefa Curții de Apel București și șefa CSM au mutat, delegat sau anulat delegări pentru judecători - astfel încât dosarele s-au tergiversat și într-un final faptele s-au prescris. În alte cazuri - dosare solide de corupție au fost clasate, iar cei vinovați - au scăpat de pedepse.