Din aceeași ediție
🚨 Se investighează tentativa de destabilizare din toamnă. Poliția anunță că ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și polițiştii din BPDS „Fulger”, desfășoară peste 50 de percheziții pe întreg teritoriul țării, în cadrul unei cauze penale inițiate pentru pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă în Republica Moldova, inclusiv legate de deplasările și instruirile efectuate în Serbia, în vara-toamna acestui an
🔑 PSRM anunță că va depune moțiuni simple împotriva mai multor miniștri. Sunt vizate portofoliile energiei, agriculturii și cel al muncii și protecției sociale
🤖 Șeful OpenAI Sam Altman a declarat „cod roșu” pentru ChatGPT
🛬 Incident aseară la Moscova. La patru minute după decolare de pe aeroportul din Moscova, un „Boeing-777” cu 412 pasageri la bord a luat foc
(...) S-a raportat incendierea motorului stâng, dar avionul a reușit să aterizeze. Cauzele incendiului sunt în curs de clarificare