Prim-ministrul Alexandru Munteanu declară venituri de peste patru milioane de lei pentru anul 2024. Acesta are în proprietate două terenuri agricole, două apartamente, o casă și deține numeroase conturi bancare în mai multe țări
Acesta a primit un salariu de aproximativ 16 mii de grivne, sau aproximativ 6 mii de lei, pentru funcția de Director al reprezentanței 4i Capital Partners din Ucraina. În cadrul aceleiași firme, pentru genstiune și investiții, Alexandru Munteanu a obținut venituri de peste 245 de mii de dolari, echivalentul la aproximativ 4,1 milioane de lei. Premierul mai deține și două apartamente. Unul obținut prin donație, cu suprafața de 70 de metri pătrați și valoarea de piață de peste 1,4 milioane de lei, iar un alt apartament, cumpărat în 2023, având 136 de metri pătrați, are valoarea de piață de aproximativ 677 de mii de euro.
Averea cu care Andrian Gavriliță a venit în funcția de ministru al Finanțelor. În declarația de avere pentru 2024, Gavriliță a declarat un salariu anual de aproape 55.000 de euro, venit obținut la locul său principal de muncă pentru serviciile de consultanță prestate
Gavriliță a declarat și peste 810.000 de lei drept venituri obținute din surse în afara locului său principal de muncă, pentru activități de consultanță. De asemenea, a indicat 3.468 RON drept indemnizație pentru creșterea copiilor. Totodată, a indicat un venit de 312.000 de lei din vânzarea unui autoturism. Familia sa a obținut 27.200 de euro din darea în chirie a imobilelor.