S-a întâmplat după ce CMC urma să decidă asupra ajustărilor indicatorilor bugetari pentru 90 de instituții de învățământ. Șeful DGETS le-a trimis un mesaj reprezentanților din învățământ că azi urmează să se decidă asupra subiectului, iar unii reprezentanți au venit chiar la ședință. Dezbaterile au început cu invitarea la microfon a angajaților din structurile administrației locale, care s-au plâns de salarii mici. Cu lacrimi în ochi, aceștia au spus că se descurcă tot mai greu, cu lefuri de aproximativ 6 mii lei și cu cheltuieli în creștere, pe care nu le mai pot acoperi.
Fracțiunea PAS a părăsit sala, calificând proiectul drept „ilegal și rușinos", acuzând că primarul încearcă să justifice cheltuieli de 200 milioane lei. După ce a ascultat mai mulți vorbitori, președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, le-a spus acestora că au fost induși în eroare de cei care i-au încurajat să participe la ședință. Ea a subliniat că, în lipsa unui buget aprobat pentru anul 2025, consilierii municipali nu au dreptul să adopte decizii de modificare bugetară.
Consilierii MAN au replicat că fără aprobare, 91 de instituții de învățământ rămân fără salarii pentru noiembrie, iar Parlamentul a alocat deja fonduri suplimentare. Corneliu Pântea a mai afirmat că, fără aprobarea acestui proiect de decizie, plata salariilor pentru luna noiembrie nu ar fi posibilă. El a reamintit că bugetul municipal pentru anul 2025 – despre care PAS spune că nu a fost aprobat – a fost propus de opt ori Consiliului Municipal Chișinău, însă de fiecare dată a fost exclus de pe ordinea de zi.
Proiectul a rămas deocamdată blocat.
Din aceeași ediție