La Moscova a fost prezentat primul robot umanoid din Rusia, AIdol, care, după cum susțin creatorii, poate să se deplaseze în spațiu, să mute obiecte și să interacționeze cu oamenii. Videoclipul a fost publicat de „Agentsia Moskva".
Robotul care a urcat pe scenă însoțit de două persoane a căzut pe coloana sonoră din „Rocky". După aceasta, lucrătorii au încercat să-l acopere.
Din aceeași ediție
FMI blochează o tranșă de aproape 3 miliarde lei pentru Republica Moldova, din cauza nerespectării unor angajamente financiare. Detalii
Potrivit unor surse, decizia ar fi fost luată după ce Guvernul nu ar fi respectat anumite angajamente financiare asumate anterior. Fondurile urmau să fie folosite ca suport bugetar pentru anul 2025 și erau deja incluse în buget, ceea ce lasă autoritățile cu o gaură de acoperit.
Între timp, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a confirmat informația, dar a precizat că Republica Moldova ar fi identificat deja surse alternative de finanțare, astfel că nu există riscuri imediate pentru buget.