Din aceeași ediție
Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ) din Râbnița a fost prelungită din oficiu până pe 20 octombrie 2026, în conformitate cu Legea privind emisiile industriale. Informația a fost confirmată de Agenția de Mediu pentru IPN. Potrivit Agenției de Mediu, Uzina Metalurgică Moldovenească intră sub incidența noii legi privind emisiile industriale, intrată în vigoare în septembrie 2022. Conform prevederilor legii, dacă o autorizație de mediu expiră într-un termen mai mic de 24 de luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, aceasta se prelungește automat până la 24 de luni, în vederea acordării autorizației integrate de mediu
Slusari a scris că nu înțelege de ce MMZ și-a repornit din nou activitatea.
Președinta Maia Sandu a semnat decretele prin care directorul Centrului Național Anticorupție, Alexandr Pînzari și adjunctul său, Alexandru Savca, au primit grade speciale: Pînzari - de general-locotenent, iar Savca - de general-maior
Vladimir Bolea: „Căile Ferate o duc bine”, dar restanțele la salarii încă apasă lucrătorii
Fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, spune că liderul AUR a pierdut un nou proces cu el, ce viza acuzațiile privind colaborarea lui George Simion cu Rusia. „Instanța mi-a dat din nou dreptate și a respins apelul lui George Simion făcut împotriva hotărârii judecătorești care constata că acuzațiile mele privid colaborarea liderului AUR cu agenții Moscovei sunt reale"