Pe hârtie - companii de stat ale Republicii Moldova. În realitate - parte a imperiului controlat de oligarhul Victor Gușan, care domină economia regiunii transnistrene. Cine conduce „Tirotex”, „Kvint”, „Tirotex-Energo” și alte întreprinderi din regiune, deși deține simultan mandatul de „deputat”?
În noua anchetă realizată de Zona de Securitate și CUSENS:
Cearta pe Internet în ajunul Hramului Chișinăului. Primăria Capitalei a fost acuzată că a eliminat-o din programul de concert pe Adriana Ochișanu fără un motiv întemeiat. De cealaltă parte, direcția Cultură spune că ar putea s-o dea în judecată pe Adriana Ochișanu pentru că nici nu era în program. Primarul: „În scenă astăzi (n.r. ieri) vor evolua foarte mulți artiști autohtoni. Niciodată nu am făcut diferență, niciodată nu am împărțit. Nu există artiști ai noștri sau ai voștri”. Link
Adriana OCHIȘANU, INTERPRETĂ: „Din motive neexplicate, cu semnătura șefei departamentului cultură Chișinău, am fost exclusă din concert. Aș dori să aflu excluderii mele din spectacol. Tot ce am reușit să aflu, cine cântă gratis pe la evenimentele private au undă verde, dar mai sunt și cei care se împart cu banii încasați de la primărie. Acum am înțeles că după alegeri vor avea de suferit artiștii care nu au acceptat să facă propagandă politică.”
5,7 milioane de persoane din Italia, aflate în sărăcie absolută în 2024. 13,8% dintre acestea sunt minori, conform datelor furnizate de Institutul de Statistică. Link
Deși nu-l cunosc și nu au auzit vreodată de el, trolli și idioții utili din Internetul moldovenesc s-au apucat să-i spele oasele lui Alexandru Munteanu, viitorul candidat la funcția de premier
De cealaltă parte, Anatol Șalaru, fost ministru al Transporturilor, spune că nu-l cunoaște, dar gestul lui Munteanu trebuie apreciat, mai ales că acesta s-a realizat peste hotarele țării. Șalaru spune că, poate e bine, că în societatea moldovenească, unde fenomenul 99 de cumătri și sauna sunt omniprezente - Munteanu e un nume puțin cunoscut.
Șalaru: Eu mă bucur că noi avem și cetățeni ai R. Moldova careu au reușit, care au realizări în viață, dl Tofan, dl Muntreanu, oameni care s-au realizat pe alte continente, care au experiență. Faptul că nu au experiență politică e altceva, dar pot avea consișloeri și oamneni ca să-l ajute.
Problema noastră e că nu sunt foarte mulți doritori de a ocupa funcția de premier. Situația nu e foarte ușoară.
Noi trebuie să salutăm gestul dlui Munteanu de a-și asuma așa gest. Nu-l cunosc, și poate e bine, că nu are 99 de cumătri și nu se știe cu toată lumea, că n-au fost cu el la băut, n-au fost cu el la saună și alte activități pur moldovenești care le dă bilet de intrare în politica moldovenească.
E o persoană serioasă apreciată la nivel internațional, dar văd că au sărit în capul lui să-l critice. Lipsa de informația generează și prostie câte odată. Ar trebui să genereze și un pic de inteligență, să se informeze, dar asta o pot face la 100 de zile la activitate guvernului.