Din aceeași ediție
Chișinăul se pregătește de hram, care va avea loc mâine: Scena e montată, iar artiștii fac ultimele repetiții
Sociologul Vasile Cantarji: Recean avea un rating de 34%. Aia cu 2% e o șmecherie gândită intenționat pentru a induce oamenii în eroare
Un teren de 15 ha, cu destinație agricolă, din adiacentul satului Costești, raionul Ialoveni, al cărui primar este Ilie Ionaș, proaspăt ales deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, va fi transformat într-un teren destinat construcțiilor. O decizie în acest sens a fost luată de Guvernul R. Moldova, care a acordat firmei statut de parc industrial. Astfel, Executivul a decis ca SRL „Ionaș Estate”, fondată în martie 2025 de Parascovia Ionaș, mama deputatului ales, poate schimba destinația terenului. La 5 iunie 2025, Consiliul Local din Costești a decis să accepte cererea depusă de „Ionaș Estate” SRL, privind crearea Parcului Industrial „Phoenix”
Ministerul, despre proiect: Fără investiții din bugetul de stat.
Potrivit declarației făcute de viceprim-ministra Doina Nistor, acest proiect va include infrastructură modernă, hale industriale de ultimă generație, un parc fotovoltaic pentru energie curată și spații dedicate cercetării și formării profesionale. Se estimează că veniturile anuale ale rezidenților parcului vor depăși 300 milioane lei, iar contribuțiile la bugetul public vor ajunge la circa 20 milioane lei anual, sub formă de taxe, impozite și contribuții sociale, scrie ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării.