A spus și în ce conturi au fost duși banii furați din miliardul din R. Moldova, și anume cea mai mare bancă de investiții din America de Sud - BTG.

Potrivit lui, prin complicitatea unor politicieni români, precum Victor Ponta și Daniel Constantin, și utilizând o firmă de consultanță din Big Four (KPMG), Plahotniuc a preluat controlul asupra afacerilor lui Porumboiu sub pretextul unei finanțări imediate prin intermediul grupului TransOil – despre care Porumboiu susține că era doar o interfață pentru oligarh.

Mecanismul implicat presupunea, inițial, plata tuturor datoriilor și evitarea insolvenței, însă transferul promiselor sume de la BTG, o bancă din Brazilia, nu a mai avut loc, după arestarea conducătorilor instituției respective. Porumboiu a aflat că a fost păcălit, iar banii promiși proveneau de fapt din fondurile furate din Moldova, folosindu-se cash colateral, nu garanții reale. În final, firma TransOil a dispărut cu banii, au rămas datoriile și firmele lui Porumboiu au intrat în insolvență.

,,Am angajat o firmă de consultanță din “Big Four”, pentru a-mi găsi un finanțator și a scoate firmele la liman și am avut mai multe variante. Aceștia îmi recomandă firma TransOil, cea mai mare companie din Republica Moldova. (…) Printr-un vehicul ( n.r. o firmă) vin și îmi prezintă o situație destul de bună prin care, în 17 decembrie, am semnat un contract de vânzare a acțiunilor rămânând ca, în câteva luni, să se facă auditul. S-a lucrat la treaba asta. După care mi-am dat seama că, la TransOil, jupânul era Plathoniuc și acel georgian (patronul firmei) era doar interfața. Despre Plathoniuc era binecunoscut faptul că era prieten cu Ponta. Iar Plahotniuc era general al SIE România și îmi asum ce spun. Cineva care a lucrat acolo mi-a confirmat acest lucru. Și Ponta era și el pe acolo"

Declarația integrală pe YouTube