Din aceeași ediție
Igor Dodon recomandă locuitorilor din stânga Nistrului să vină pe malul drept „cu două-trei zile înainte de alegeri”
Ursula von der Leyen a anunțat al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva economiei de război a Rusiei: Noul pachet include interdicții asupra gazului rusesc și sancțiuni pentru companii energetice. Link
UE plănuiește să deblocheze 550 milioane euro pentru Ungaria pentru a obține acordul lui Viktor Orbán asupra noilor sancțiuni contra Rusiei: Comisia Europeană caută soluții pentru a evita veto-ul Ungariei în fața noilor măsuri împotriva Moscovei. Link
„Omul de încredere” al lui Șor, condamnat: Cu ce pedeapsă s-a ales Mihail Bagas după ce și-a recunoscut vina. Mihail Bagas, acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a Partidului ALDE, și-a aflat sentința. Astfel, instanța l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce învinuitul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, perioada de suspendare condiționată este egală cu durata pedepsei, iar până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatul nu va avea voie să părăsească țara
Astfel, între iunie și septembrie 2023, Bagas ar fi transmis 452.700 de dolari, echivalentul a peste 8,1 milioane de lei, de la grupul criminal organizat către secretarul general al ALDE, Adrian Culai, în scopul fortificării formațiunii.