Ministrul Buzu își cere scuze după ce a folosit cuvântul bâdle zilele trecute în timpul campaniei electorale (__Pe 28 vom vedea dacă suntem popor sau suntem bâdle__):
Buzu: „Oameni buni, prieteni, am greșit. Am utilizat un cuvânt nepotrivit, un cuvânt care a jignit. Indiferent de contextul în care acesta a fost utilizat, acesta a jignit mai mulți cetățeni și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră. În fiecare zi, de când sunt ministru, mi-am propus să muncesc pentru ca, în Republica Moldova, să fie mai multă solidaritate și mai multă coeziune, iar atunci când utilizăm cuvinte jignitoare, nu facem acest lucru. Înțeleg foarte mult că comportamentul, discursul unui ministru, trebuie să aibă standarde mult mai înalte și, pentru aceasta, îmi cer scuze de la dumneavoastră”.