Instanța supremă a subscris poziției instanțelor ierarhic inferioare că judecătorul a admis scăpări evidente. Printre acestea se numără emiterea ordonanței în baza copiilor necertificate, netraducerea documentelor prezentate în limbi pe care judecătorul nu le cunoaște, punerea pe rol a cauzei fără a fi plătită taxa de stat, eliberarea ordonanței în favoarea unei companii care, conform documentelor disponibile la ziua emiterii ordonanței, nici nu avea dreptul să solicite încasarea sumei, neverificarea faptului dacă cambia în baza căreia se solicita încasarea sumei de 200 000 000 de dolari SUA se baza pe o creanță reală etc. Aceste aspecte ar fi trebuit să ducă la respingerea cererii de eliberare a ordonanței. Completul a constatat existența unui plan complex de obținere frauduloasă a ordonanței emise de judecător, iar judecătorul a avut un rol cheie în realizarea acestui plan.
Curtea Supremă de Justiție a constatat o carență de procedură la adoptarea deciziei Curții de Apel Chișinău, a casat decizia, a rejudecat cauza și a pronunțat o nouă hotărâre prin care a stabilit vinovăția judecătorului în comiterea infracțiunii prevăzut de art. 307 alin. (1) Cod penal. Deoarece au trecut mai mult de 5 ani de la comiterea faptei, Curtea Supremă nu a putut decât să constate expirarea termenului legal de tragere la răspundere penală și să libereze condamnatul de pedeapsa penală.
Pe rolul instanțelor judecătorești se află mai multe cauze similare. Practica judecătorească în aceste cauze nu este uniformă. În unele dintre ele judecătorii au fost achitați, deoarece faptele lor nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal, iar în altele judecătorii au fost găsiți vinovați, însă liberați de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală.