Financial Times scrie că președintele SUA, Donald Trump, nu a reușit să obțină nicio concesie din partea lui Vladimir Putin în privința războiului din Ucraina

Mai exact, scrie și BBC, pentru liderul de la Kremlin, întâlnirea a reprezentat o victorie de imagine. Putin a avut parte de o primire fastuoasă și a împărțit scena cu președintele celei mai puternice țări din lume, confirmându-și statutul de actor central în geopolitica globală. Cu toate acestea, el nu a cedat în privința Ucrainei, respingând apelurile lui Trump la o încetare a focului și reiterând ideea că doar rezolvarea “cauzelor profunde”

La Kiev, reacțiile au fost mixte: ușurare că nu a fost anunțată nicio înțelegere care să implice cedări teritoriale, dar și îngrijorare că lipsa de rezultate și ambiguitatea mesajelor lui Trump pot încuraja Rusia să continue atacurile.

Astfel, arată presa internațională, summitul din Alaska s-a dovedit un moment tensionat, dar lipsit de substanță, cu Donald Trump care se întoarce acasă fără victorie diplomatică, cu Vladimir Putin care își consolidează imaginea internațională și cu Ucraina care rămâne prinsă între incertitudini și temeri pentru viitor.

Cca 200 de jurnaliști au zburat în zadar în Alaska. E neobișnuit pentru Trump să nu răspundă la nicio întrebare, nu și pentru Putin pentru care e mai degrabă o regulă să nu răspundă la întrebări incomode. Lipsa întrebărilor pare să fie o nouă cedarea în favoarea lui Putin, care ar fi pus condiția să nu se accepte întrebări. La prima vedere, un eșec a diplomației americane.